fbpx
restaurant TWELVE

Restaurant Twelve – un loc surprinzător!

Update: restaurantul s-a închis

Restaurant Twelve – o combinație subtilă între localul familiar, casual, și restaurantul șic în care ți-ai petrece timpul alături de prieteni apropiați.

Am mers de multe ori să mănânc aici, la Twelve, și mi-am dat seamă că nu am scris niciodată de experiența avută, cu toate că de fiecare dată am avut una pozitivă.

Cred că motivul principal pentru care nu am scris despre restaurantul Twelve a fost că dintotdeauna l-am considerat un local destinat exlusiv corporatiștilor. Din nou, nu o zic și nu-i încadrez în nicio categorie și nu le atribui o conotație negativă. Asta datorită faptului că au orarul de funcționare 9 – 17, luni – vineri.

Îmi place cum e amenajat, habar n-am cine e designerul, îmi plac oamenii care te servesc (în special Paul, un bezmetic în cel mai bun sens al cuvântului), dar cel mai mult îmi place mâncarea.

Și, paradoxal, îmi place la nebunie meniul zilei. Știu, nu te-ai aștepta din partea mea să zic asta, daaaar, ce să vezi, restaurantul Twelve m-a făcut să zic asta. Sunt mult mai încâtat de meniul zilei decât de cel a la carte.

În fapt un preparat mâncat la meniul zilei, săptămâna trecută, m-a și făcut să scriu despre acest local. Supa cremă de vinete coapte, cea mai bună supă cremă pe care am mâncat-o în viața mea, a fost cea care a declanșat în mine dorința de a scrie și a împărtăși cu voi experiența trăită.

Tot la ei am mâncat un piept de porc cu ceva sos de ciocolată și fulgi de chili. Demențială a fost și supa cremă de gălbiori, sau cea în două culori. Sincer să fiu nu cred că am mâncat ceva la ei care să nu-mi placă, ba mai mult, de care să nu fiu încâtat.

Bine, recunosc, singura chestie care nu-mi place este că nu anunță meniul zilei (care apropo, costă 24 lei) și practic eu merg la noroc. E drept, am avut noroc de fiecare dată… poate și din cauză că mi-am ales meniul numărul unu (ăla e meniul în care bucătarul nu cunoaște limite :-)) face tot felul de nebunii)

Spre exemplu asta s-a servit săptămâna trecută la restaurant Twelve:

Luni
1. Supa thai de pui cu taietei | pui cu lapte de cocos și curry
2. Ciorba de naut cu afumatura | Ceafa de porc la gratar si cartofi crocanti
Marti
1. Supa crema de cartofi cu kefir de capra | Chicken , leek & pea pasta bake
2. Ciorba de porc cu tarhon | Muschiulet de porc si piure de telina
Miercuri
1. Supa de linte rosie cu chorizo | Chicken with Creamy Mustard and Tarragon Sauce
2. Ciorba de burta | Cotlet de porc si cartofi cu unt si cimbru la cuptor
Joi
1. Chanterelle Soup | Chocolate Chilli Glazed Pork
2. Supa gulas | Gyros grecesc de pui
Vineri
1. Supa de toamna si crutoane cu edamer | Beef and vegetable casserole
2. Bors de pui | Pulpe de pui la cuptor si orez cu ciuperci

Adevărul este că nu am apucat să testez micul dejun și am auzit că e cel mai bun din sat. Vorba poetului, în fine! Ideea e că neapart trebuie să mergeți să testați și să-mi spuneți cum a fost 😀

Restaurant Twelve
Strada Constanța, numărul 12, Cluj-Napoca, Cluj
Orar: L-V 8am – 5pm
Website | Facebook |Instagram


2 comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
Bucharest Street Food Carnival

Cel mai mare festival gastronomic din Europa, Bucharest Street Food Carnival, are loc între 6 și 9 septembrie la Romexpo

Next Post
Comedy Cluj 2018

Stand-up comedy, teatru, filme de comedie și multe surprize la cea de-a noua ediție Comedy Cluj!

Related Posts