fbpx

Cum să lași o recenzie, corect, fără să te faci de rușine.

Recenzia, această unealtă pe care online-ul ne-a pus-o la dispoziție și de care, din păcate, mulți dintre noi abuzăm și o folosim incorect. Ca orice unealtă, aceasta poate să ne ajute în viața de zi cu zi sau să ne încurce, ca să nu spun că, într-un final, ne va arăta adevăratul nostru caracter.

Nu neaparat că suntem răi intenționați, când lăsăm o recenzie negativă, dar, poate, sunt cazuri în care acționăm impulsiv. Iar această reacție, nu doar că nu ne face cinste, dar poate chiar să facă rău unei afaceri. Iar să-i dorești răul cuiva, indiferent de ce ”ți-a făcut el”, nu e un sentiment demn de omenire. Există, dar nu e demn 🙂 .

Am fost la o degustare de vin, unde somelierul Mihai Tomescu mi-a spus o povestioară extraordinară. O poveste cu tâlc, trăită chiar de el, pe care vreau să o împărtășesc cu voi, astfel încât să înțelegeți și voi substratul care se ascunde în spatele unei recenzii și ce spune ea despre noi.

Starea ta de spirit îți influențează recenzia.

Unul dintre clienții somelierului Mega Image, Mihai Tomescu, un client fidel, cu o situație materială peste medie, i-a spus de ce el întotdeauna cumpără un bax de vin pentru a-l degusta. De ce nu se rezumă la o singură sticlă, de ce alege să achiziționeze 6 sticle.

Domnul i-a spus, că, la un moment dat, a cumpărat un vin scump, în jur de 300 EURO, pe care l-a decantat corect, 2 ore, după care l-a gustat. A fost cel mai rău vin pe care l-a băut vreo dată. Atât de rău că l-a și aruncat în secunda doi.

La ceva timp după această pățanie s-a întâlnit cu un prieten cu care obișnuiește să deguste vinuri și acesta i-a turnat dintr-o sticlă învelită în hârtie, cu dopul scos de mai puțin de o oră jumate, un pahar de vin. A fost unul dintre cele mai bune vinuri degustate de el.

Mare i-a fost surpirza când a văzut că, de fapt, este același vin pe care el l-a aruncat. Acela a fost momentul în care a realizat, pe propria-i piele, că un vin (la fel ca experiența trăită într-un local, aș adăuga eu) este direct influențat de starea pe care o ai tu în momentul respectiv.

Motiv pentru care el nu mai etichetează o etichetă de vin (ha, ha, ce joc de cuvinte am făcut) dintr-un singur pahar. De atunci el degustă vinul în diferite momente ale zilei și stări (dimineața, când se întoarce acasă după o zi plină, cu iubita lui la masă, cu prietenii la piscină etc).

Nu lăsa o recenzie după ce ai avut doar o interacțiune cu restaurantul.

Mai ales dacă această primă experiență a fost una negativă. Și mai ales dacă experiența negativă s-a datorat unui ospătar / chelner / bucătar. Se prea poate ca persoana respectivă să fi avut o zi proastă. Drept urmare recenzia ta nu este una corectă.

Nu spun să le mai treci pragul, spun să nu îți faci o opinie bazată pe o singură interacțiune.

Personal aleg să le dau un feedback constructiv, în privat. Dacă se poate la fața locului (în cazul în care am cu cine discuta și dacă am chef de discuții – sunt conștient de faptul că există posibilitatea să am discuții inutile cu proprietarii / managerii / șefii de sală) sau prin intermediul rețelelor sociale.

Dacă într-un final realizez că efortul meu de a furniza un feedback constructiv este în van, aleg să nu le mai trec pragul, pentru că, într-un final, scopul meu este să mă simt bine când ies în oraș.

Dar, în general, chiar dacă am avut o experiență negativă, le mai dau 2-3 șanse localurilor. Dacă după 3-4 vizite, opinia mea este la fel de proastă, chiar după ce am le-am dat feedback-ul constructiv în privat, atunci aleg să nu le mai trec pragul o bună bucată de timp. În general până nu aflu că s-a schimbat ceva în direcția asta.

Timpul de așteptare nu e un criteriu pentru recenzii negative.

Discutăm de restaurante care îți servesc mâncarea făcută pe loc, nu de fast food. Mă rog, poate cel mai corect ar fi fost să zic că înainte de a te trece pragul unui restaurant e bine să te informezi.

Sunt localuri în Cluj care au afișat la intrare că nu servesc nimic mai repede de 30 minute. Pentru că vor să te deconectezi, să te bucuri de un pahar de vin, să savurezi masa respectivă. Nu să înfuleci în grabă, pentru că ești tu grăbit.

Sunt convins că ai motive pentru care ești grăbit, dar asta nu înseamnă că e corect să acorzi o stea recenziei tale având în vedere cele expuse mai sus.

Lipsa unui preparat din meniu nu denotă calitatea restaurantului.

Faptul că mergi într-un restaurant cu specific vegetarian / vegan, nu înseamnă că e corect să-i dai o stea pentru că nu găsești ceafă de porc cu cartofi prăjiți. Sau invers, dacă intri într-un restaurant cu specific internațional, nu te poți supăra pentru că nu au preparate vegetariene.

În general, la fel cum ziceam și mai sus, e important să te informezi puțin legat de afacerea din HoReCa căreia îi treci pragul, astfel încât să-ți calibrezi corect așteptările.

Nu evalua un restaurant dacă ai ajuns flămând la locație.

Știu, motivul pentru care ai ieșit în oraș să mănânci este… fix ăsta, să mănânci. Cu toate acestea, după cum bine ți-a spus și mama ta, nu mânca când îți e foame, mănâncă înainte. Pentru că dacă ești flămând, ești irascibil și nimic nu mai e bine.

Și sincer să fiu, nu ar trebui să treci pragul unui local doar pentru a mânca. Motivul ar trebui să fie pentru experiența trăită când iei masa.

Personal nu mănânc, nici măcar acasă, pentru a trăi, ci trăiesc pentru a mânca. Fiecare masă trebuie să fie o experiență plăcută. Apropo de asta, am scris acum ceva timp un articol intitulat ”Din culisele HoReCa: cum să ai experiențe pozitive când ieși în oraș” – poate găsești câteva idei cu care rezonezi.

Mâncarea, în cazul meu, este combustibil pentru suflet, nu pentru trup.

Nu da recenzii dacă ai comandat mâncare acasă.

Dacă nu ai trecut pragul restaurantului, nu ai voie să îi dai recenzie. Nici nu vreau să discut de ce să nu acorzi o recenzie dacă nu ai interacționat niciodată cu localul respectiv, doar pe baza celor auzite de la prietenii tăi. Sau, mai rău, unor discuții de pe Facebook.

Am văzut recenzii de tipul ăsta: nu am fost niciodată, dar dau o stea pentru că știu eu ce faceți voi. Astfel de recenzii spune multe despre caracterul tău și cu siguranță nu spune lucruri de care să fii mândru. Îți faci părinții de rușine!

Nici măcar nu cred că ar trebui să lași o recenzie unui local în urma unei comenzi printr-o aplicație de delivery. În primul rând din start s-a făcut un compromis și mâncarea nu mai are cum să fie la fel de savuroasă.

Un compromis pe care și tu trebuie să-l conștientizezi. Apoi trebuie să iei în calcul că motivul pentru care a întârziat așa mult comanda poate să fie pricinuit de livrator. Au fost momente în care restaurantul a acceptat comanda, livratorul i-a dat un timp estimat în care va livra, iar la 2 ore de așteptare să o anuleze.

Mesajul pe care tu-l primești este că restaurantul ți-a anulat comanda, doar că nu e așa. Restaurantul a pregătit comanda, îl aștepta cu ea pregătită pe omul de la aplicația mobilă de delivery să o ia și să ți-o aducă, iar el, pentru că nu s-a mai descurcat cu numărul de comenzi, ți-a anulat-o.

Nu doar că restaurantul rămâne cu comanda neonorată, dar îi mai dai și tu o recenzie negativă. Știu, nu aveai de unde să știi, că nu te interesează, doar că asta e realitatea în care trăim și într-un final, la fel cum nici ție nu îți place să fi nedrăptățit, nici localului respectiv nu-i cade bine.

Câteva criterii pe care le iau în considerare când evaluez un restaurant.

Mă repet, nu zic că-mi fac o opinie, fie ea pozitivă sau negativă, după o singură vizită. Trebuie să treacă mai mult timp pentru a pune o etichetă pe afacerea respectivă. Iar când vine vorba de buline negre, trebuie să-mi greșească de multe ori până să le-o aplic. Și chiar dacă le-o aplic, în general, eu nu las recenzii negative. Prefer să nu las deloc.

Sincer să fiu nu cred în extreme. Nu cred în recenzii nici de 5 stele, nici de 1 stea. Recenzia maximă sau minimă e mai degrabă un sentimet personal pe care clientul respectiv l-a trăit acolo și nicidecum o recenzie obiectivă.

Acesta este motivul pentru care toate articolele mele sunt scris prin propria-mi prismă. Nu fac recenzii, ci mai degrabă povestesc experiența pe care am trăit-o în localul respectiv.

Cu toate acestea am câteva puncte pe care le bifez, pe care le evaluez mental.

  • Atmosfera / ambianţa
  • Curățenia (cu precădere cea din toaletă și bucătărie – când aceasta este deschisă și se vede în interior)
  • Amabilitatea gazdelor mele
  • Platingul
  • Ideologia localului (valorile după care se conduce, de unde își procură ingredientele, abordarea pe care o are față de angajați și oaspeți etc)
  • Gustul mâncării

Evident că toate aceste criterii le adaptez realității momentului, locului, și nu neaparat le acord importanță în ordinea scrisă mai sus.

Câteva sfaturi despre cum să scrii o recenzie:

  • Scrie ca și când i-ai povesti unui prieten experiența trăită.
  • Fii concis și încearcă să scrii recenzii ușor de înțeles (recunosc, eu nu prea reșesc să fiu concis… dar sper că sunt ușor de înțeles).
  • Dă detalii clare, specifice și utile.
  • Acordă-ți timp să recitești recenzia înainte de a o publica, astfel încât să ți-o corectezi gramatical și să te asiguri că nu ai frânturi de logică în exprimare (eu pățesc asta, mai ales în momentele în care șterg și rescriu).

Featured image: CLEM ONOJEGHUO


5 comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
bolt - trotinetă

Trotinetistul, acest BMWist al anului 2020

Next Post

Restaurant Nativ – cel mai nou steakhouse din Cluj

Related Posts