fbpx

Nu vreau doar să îți plimb câinele!

În primul rând trebuie să mulțumesc pentru invitația dublă pe care am primit-o, prețul biletului este unul modic (5 lei), dar senzația este mai plăcută în momentul în care beneficiezi de intrare gratis. De asemenea m-a bucurat faptul că au fost mai multe persoane în sala decât ultima dată, probabil ideea cu invitațiile începe să dea roade.

Filmul de joi a fost al doilea film din cinemateca TIFF pe care l-am văzut în ultima perioadă, și trebuie să recunosc faptul că mă așteptam să fie mai bun, adică să mă țină în priză mai mult timp (până la urmă totul ține de așteptări, și da, eu mă așteptam să fie mai „fain”).

Și acum mai multe despre filmul în sine, „Gianni și femeile” este o comedie în care personajul principal (Gianni), un pensionar cu o soție strictă și cu o mamă care se scaldă în senilitate, ascultând poveștile amoroase ale unui prieten, vrea să încerce și el câteva escapade amoroase înainte de a fi cu adevărat bătrân. Însă în efortul lui îi reușește doar să plimbe câinii și să îndeplinească ordinele pe care le primește, parcă de la toată lumea.

E o comedie tristă, un film în care aflăm unul dintre motivele pentru care trebuie să ne simțim întotdeauna tineri (există întotdeauna alternativa plimbării Saint Bernardului).

P.S.: O bulină neagră pentru cinematograf, e cam răcoare înăuntru, în rest abia aștept următorul film!

guest post scris de Cornel Miron


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Promovam traditiile, valorile, cultura…

Next Post

Cat de previzibil esti?

Related Posts