Azi, familia mi-a demonstart ca niciodata nu e prea tarziu!
Stiu, o sa ziceti ca e un cliseu, ca e o fraza furata de pe cine stie ce site de citate celebre si uitate in negura lumii si a forfotei! Dar sincer ca nu-i asa. Nu! E un adevar trait pe propria-mi piele.
De cateva zile buburuza imi tot spune ca maine mergem in Floresti la sora-mea ca nu am mai fost de ceva vreme, ca sa mai stam si noi sa discutam, ca nici cu ai mei nu a mai vorbit, ca asa-i frumos, ca ii e dor, ca a trecut prea mult timp de cand nu am mai stat impreuna.
Problema nu era ca nu-i dadeam dreptate, problema era ca nu ma simteam foarte bine si ca nu aveam timp… cu problemele care apar in timpu’ renovarii, cu activitatiile zilnice, cu alea planificate si cu alea neplanificate, efectiv nu aveam cand…
De ziua mea, in luna august, imediat dupa ce am venit din concediu, ne-am adunat si am facut un gulyas party… evident ca am facut gulyas de ziua mea, nu?
Ei bine, ca sa nu mai lungesc povestea, azi, duminica, 21.10.2012, am reusit sa ne facem si noi timp in agenda (cand zic noi, ma refer la toti) si am decis sa petrecem o dupa masa impreuna… cu familia.
Dupa ce am mancat, am discutat, ne-am simtit bine, au venit, cantand la multin ani, cu tortu’ asta-n mana… si eu, stupefiat, nestiind despre ce e vorba, m-am apucat de cantat impreuna cu ei, si in acelasi timp aruncand o privire acuzatoare catre buburuza mea ca de ce nu mi-a spus ca mergem la o petrecere si mai important, de ce nu mi-a spus ziua cui e… Incepusem sa imi revizuiesc, in minte, in timp ce cantam, agenda mintala cu zilele de nastere… si nicicum nu imi dadea.
Abia cand am ajuns la numele sarbatoritului mi-am dat seama!
fain de tot!