fbpx

Cumpără local, salvează micii producători.

Realitatea momentului în care ne aflăm ne-a forțat să ne regândim comportamentul de zi cu zi. De la cum ne servim cafea dimineața până la achiziția alimentelor de bază, precum legumele pentru o supă.

Dacă până acum, să mergem în piață și să ne alegem morcovii pe care îi vindea o bunicuță din Mihai Viteazu, era un lucru firesc, în acest moment nu ne mai este la fel de simplu.

Cumpără produse locale

Pentru că sunt un mare fan al conceptului Slow Food, în momentul în care mi s-a propus să mă alătur proiectului, madeincluj.ro, nu am stat pe gânduri. Am zis că acum e momentul să facem ceva, chiar dacă nici nu se pune problema de făcut bani în aceste vremuri.

Sunt conștient de faptul că dacă nu începem să mișcăm banii, vom intra cu toții în colaps. De la micul producător până la restaurant. Acum, mai mult ca niciodată, nu mai avem voie să gândim individualist. Doar împreună putem să depășim criza pe care pandemia a generat-o… sau mă rog, o va genera în lunile care urmează, în cazul în care nu acționăm în această direcție.

Ca să nu mai spun că în momentul în care cumperi local, de la producători / mici întreprinzători / antreprenori, pui umărul, indirect, la dezvoltarea economică a zonei și, totodată, crește competitivitatea, ceea ce se traduce în creșterea calității și scăderea prețului.

MadeInCluj.ro – platformă care digitalizează micii producători din Cluj

Platforma MadeInCluj.ro este gândită ca un magazin clasic online. Clientul plasează comanda, care mai apoi este transmisă către producător. Comanda este primită, procesată și livrată de către producător. Clientul plătește direct producătorului, prin instrumentele de care acesta dispune: numerar sau card bancar.

Este o platformă pusă la dispoziție cu titlu gratuit, pentru ambii jucători, astfel încât economia locală, micii producători să nu intre în faliment.

Platforma este destinată tuturor producătorilor care deservesc piața din Cluj-Napoca, indiferent de domeniul de activitate. M-am bucurat să văd că oamenii sunt interesați de astfel de soluții.

Cu toate că platforma este disponibilă doar de câteva zile, și-au listat produsele o serie de mici întreprinzători din varii industrii: apicultură, panificație, berării artizanale, croitorie, carmangerie, lactate și produse derivate etc.

Faptul că USAMV Cluj-Napoca și-a listat produsele, m-a bucurat enorm, l-am luat ca o confirmare și validare a muncii din ultimele 10 zile pentru această platformă. Platformă, care apropo, știu că nu este 100% finalizată, drept urmare sugestii d-voastră sunt mai mult decât bine venite.

Ești / cunoști un producător?

Dacă cunoașteți sau sunteți chiar voi producători care deservesc, cel puțin în primă fază, orașul Cluj-Napoca, vă rog nu ezitați în a vă înscrie.

Platforma a fost gândită în special pentru categoriile de oameni care nu sunt familiarizate cu tehnologia, tocmai pentru a veni în sprijinul acestora.


2 comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
Siguranta Alimentelor COVID-19

Siguranța alimentelor în timpul Coronavirus

Next Post
1.1.1.1 for Families

O măsură gratuită de protecție împotriva amenințărilor de securitate online și restricționarea conținutului pentru copii.

Related Posts