fbpx
Valea Ascunsa - vin de teaca

Incursiune în Lechința, Valea Ascunsă – Teaca

Prima dată când am fost în Toscana și am mers pe drumuri de țară din Florența până în Cinque Terre pentru a mă bucura de peisajele pe care partea asta din Italia le oferă, mi-am zis că o să cresc mare și o să merg să fac drumul vinului pe acolo.

În momentul în care am intrat pentru prima dată în via de la Teaca, Valea Ascunsă, am simțit că sunt din nou în Toscana.

Valea Ascunsă, Teaca, Bistrița – Năsăud. 📸  @fred.dwe

Valea Ascunsă – vin de Teaca

Este o afacere de familie care are grijă de peste 20 hectare de vie de unde dau viață la peste 100.000 de litri pe an. Produc și îmbuteliază, ardelenește cum le place lor să spună, la Teaca: Fetească albă, Fetească regală, Chardonnay, Sauvignon blanc şi Fetească neagră.

Vinul de la Teaca l-am descoperit datorită Cramei Jelna, ei au fost cei care m-au determinat să testez tot ce înseamnă vin din arealul Lechința. E o zonă măricică, pe care trebuie să o explorez în continuare.

V-am spus că anul acesta am avut o predispoziție pentru vinurile albe. Nu știu, poate din cauza că vara mă răcoresc, poate din cauză că am început să fiu mai deschis, poate mi s-au mai educat puțin papilele… Cert este că tot anul am avut această predispoziție pentru vinuri albe și roze.

Iar vinul de la Valea Ascunsă, nu doar că nu m-a dezamăgit, dar, din nou, înainte să fie premiat, eu îmi alesesem un câștigător.

Apropo de Toscana.

Valea Ascunsă are un plus: lângă vie, dar fix lângă vie, e un lac amenajat pentru pescuit sportiv. Când am fost eu, la început de septembrie, cu ocazia culesului, erau în plin proces de construcție a căsuțelor de pe malul lacului.

Prevăd că-n vara anului 2020 o să vizitez mult zona. Nu neapărat pentru pescuit, că nu-s pescar. Dar îmi place vinul lor și parcă aș mânca o brânzică, pe malul lacului cu-n pahar de vin în mână.

Value for money

De când am auzit acest concept verbalizat, la conferința dedicată consumatorilor din HoReCa, îmi e mai ușor și mie să exprim ceea ce îmi doresc să exprim.

Au două game, una premium (Valea Ascunsă) și cealaltă… o să-i spun tradițională (Teaca). Nu pot să-i spun low budget, pentru că sincer să fiu, chiar dacă medalia de aur a fost câștigată de către Sauvignon-ul Blanc din gama Valea Ascunsă, personal mă încâtă mai mult gama Teaca.

Mă rog, la cel alb. Pentru că dacă vorbim de roze-ul sau roșIi, atunci merg pe gama Valea Ascunsă. Oricum, indiferent de gama pe care o alegeți, prețul mi se pare unul mai mult decât bun: pornește de la 25 de lei și ajunge, cred, până la 40.

În Cluj îl găsesc la Crama Noastră, dar presupun că se găsește în orice magazin de specialitate.


1 comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Around the world delicacies @ Marco Polo restaurant DoubleTree by Hilton Cluj – City Plaza‎

Next Post
Celine Dion vine pentru prima dată în România

Regina muzicii pop și una dintre cele mai bune voci din lume, Celine Dion, vine pentru prima dată în România, la București!

Related Posts