Dolce Far Niente – un concept despre care, spre rușinea mea am auzit doar când am fost în Milano, de la Buburuza (povesteam ceva și ea a zis la un moment dat aceaste cuvinte, cuvinte care m-au marcat).
Sună bine, în teorie, dar în practică nu e chiar așa ușor. Adică, no, io am discursul că la 40 de ani mă voi pensiona, iar la pensie o să mă bucur de Dolce Far Niente, dar sincer să fiu cred că o să fie extrem de ocupat cu vizitatul, mâncatul, bronzatul… ceva ce se termină în ul.
Spuneți sincer de câte ori ați simțit că pierdeți timpul dacă mergeți să vă întâlniți cu prietenii, părinții, nu aveți timp să citiți o carte, nu vă permiteți (din cauza oboselii pe care o veți acumula) să ieșiți în oraș pentru că aveți treabă la birou. Sincer!
Trăim într-un secol al vitezei în care avem impresia că dacă nu răspundem acum la acel e-mail, țara o să ia foc, dacă nu scriem acel document în secunda doi, clientul moare, dacă nu răspundem noi la acel mesaj pe Facebook, altcineva nu o face bine și afacerea se duce pe apa sâmbătei.
Ieri, în cadrul ediției 3 Fuck-up nights, Irina de la Revolut a punctat foarte bine: nu e nicio problemă să stai, o zi pe săptămână, și să nu faci nimic. E în regulă să-ți închizi telefonul și să lenevești în pat. E în regulă să citești o carte, să te uiți la un serial, să bei un pahar de vin cu prietenii.
1 comment