fbpx

De ce eu? – filmul.

Încă de anul trecut, când am văzut la TIFF spotul, mi-am dorit să-l văd. Mi-am spus că acesta e unul din filmele pe care nu am voie să le ratez!

Din păcate programul nu mi-a permis să merg la proiecția care a avut loc înainte montajului final, acum câteva lunii la Cluj în prezența lui Tudor Giurgiu și, același program încărcat nu m-a lăsat să particip nici la premierea de Gală ce a avut loc în Cluj-Napoca, atât la cinema Florin Piersic, cât și la Victoria… cu toate că aveam invitație.

Acest lucru însă nu m-a împiedicat să-mi cumpr bilet și să merg să-l văd. Am fost aseară la Cinema City din Iulius Mall, am ales acest cinema strict pentru ora la care îl difuza.

Nu sunt critic de film, cu toate acestea am să vă spun, din capul locului:

mergeți să vedeți filmul De ce eu?

Contrar așteptărilor mele, bazate pe ce am văzut la TIFF anul trecut, filmul nu este despre Victor Ponta, ci, lucru extrem, extrem de inteligent, este despre sistem. Despre trăirile unui tânăr procuror, într-un sistem corupt. Despre mașinațiile și jocurile de putere. Despre legea șirului indian (pică unu, tot șirul face un pas în fața… altcineva îi ia locul).

Este un film plin de subtilități. Numărul de înmatriculare a a daciei procurorului Panait, B-39-NUP nu e neaparat subtilă, apare de multe ori în film, în schimb numărul de la ceva mașină 4×4, de la finalul filmului B-ceva numar-ROL și scena în care umbra lui Panait pare că e spânzurat, sunt de o subtilitate maximă. Nici numele procurorului de care îi preia cazul, nu e de lăsat.

Este primul film, după Inception, pe care aș vrea să-l mai văd, cel puțin odată, în încercarea de a-i prinde toate subtilitățiile lui Tudor Giurgiu.

Clar, De ce eu? este un film cu multă încărcătură, un film care mă bucur că a ieșit în cinematografe. Un film extraordinar, atât din punct de vedere a actorilor (am înțeles ca Emilian Oprea, actorul personajului Cristian Panait, este la prima lui peliculă… a jucat de OSCAR!), cât și din punct de vedere a poveștii, cursivității ei și a imaginii/sunetului.

La final, nu pot decât să spun:

Felicitări tuturor celor implicați în realizarea filmului De ce eu? și să vă sfătuiesc să mergeți să-l vedeți, merită!


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
apa plata cu lamaie

Bei suficientă apă?

Next Post

Salvați ora de religie!

Related Posts