fbpx

Ce e mai important: aparatul foto sau viziunea fotografului?

Ce se întamplă când doi artiști fotografiază în aceeași zi, cu același tip de aparat, cu același tip de obiectiv, același personaj?

Hai, fiți sinceri, de câte ori nu ați zis că dacă aveați și voi aparatul ăla pe care îl are profesionistul sigur făceați și voi poze cel puțin la fel de bune ca el?! Fiți sinceri! Eu am zis, ba mai mult, acum câțiva ani buni mi-am cumpărat un aparat foto level entry din secțiunea profi.

Mi-am luat obiective, filtre, geantă, carduri de memorie… toate nebuniile. Dar ce să vezi. Nu am făcut poze mai bune. Cumva, nu știu cum, dar aparatul nu m-a ajutat. Sincer să fiu în unele situații chiar m-a încurcat. Între timp am renunțat să-l mai car după mine. Am zis că trebuie să urmez un curs, ceva.

Când m-a sunat Ștefan Socaciu și mi-a povestit despre proiectul pe care îl face împreună cu Lavinia Gordan, invitându-mă totodată să fac parte din proiect, am fost mai mult decât încântat. Nu doar că o să fac parte din proiect, dar și pentru că rezonez extrem de tare cu această idee: viziunea artistului este diferită, așadar rezultatele sunt diferite.

Imaginile celor doi diferă fundamental că stil și ca viziune. Nu e deloc greșit dacă spunem că imaginile sunt o reflexie a personalității lor și a felului în care văd ei lumea.

Ștefan Socaciu este un artist matur, cu 23 de ani de experiență în fotografie, având multiple expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străînătate. De asemenea imaginile lui au fost publicate în numeroase albume și reviste.

Lavinia Gordan este formată de școala de fotografie Ciorchin, unde a absolvit atât cursul de inițiere în fotografie cât și pe cel de avansați. Ea a rămas o fidelă colaboratoare a Ciorchinului alături de care este implicată în mai multe proiecte fotografice.

Lavinia Gordan este o tânără artistă, care și-a expus proiectele fotografice în câteva expoziții personale și de grup.

Proiectul de față se numește Dialog deoarece este, la propriu, un dialog al viziunilor celor doi artiști.

Ștefan abordează portretul într-un stil clasic, Lavinia într-o manieră modernă. Ștefan folosește preponderent lumina artificială, Lavinia preponderent lumina naturală. Ștefan se folosește de posing, își direcționează subiecții cu indicații regizorale, Lavinia are un stil natural, lejer.

Rezultatele?

Amândoi artiștii realizează portete care reușesc să spună povești. Desigur, povești diferite, dar amândoi reușesc la fel de bine să imortalizeze și să caracterizeze personajele fotografiate. Iar, la urmă urmei, portretul fotografic nu este o simplă redare mecanică a reflexiei în oglindă a protagonistului, ci este o reflexie a viziunii artistului despre protagonist.

Puteți să-i vedeți fotografiați, sau, dacă îmi permiteți, să vedeți poveștile prin obiectivul artiștilor, nu o să le spun modele, pentru că în primul rând eu nu sunt model, personajelor: Andrei Budescu, Demostene Sofron, Bogdan Dascălu, Dan Ciulea, Adrian Grecu, Bogdan Florea, Victor Miron, Rareș Stoica, Laurean Bonea, Adrian Dohotaru și  Vlad Adrian, Crișan Pop.

Expoziția poate fi vizitată începând de azi 03.10.2019, la Centrul de Cultură Urbană – Turnul Croitorilor, iar întâlnirea cu artiștii și invitați lor se va face în dată de 08.10.2019, la ora 18.15 la finisajul expoziției.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Hai cu mine la filmul independent a lui Toma Enache, Între Chin și Amin

Next Post

A Brunch of Friends

Related Posts