fbpx

The Beard Run, crosul treptelor – sau cum să alergi nu doar pentru sănătatea ta!

Nu cred că mai are sens să vă spun că sunt unul din fanii Beard Brothers. Mă implic ori de câte ori îmi permite timpul în evenimentele pe care le organizează fetele de la The Sisterhood împreună cu bărboșii de la BB. Dacă stau bine să mă gândesc cred că sunt singurul bărbos din Cluj care nu face parte din BB… din acte zic, că altfel sunt trup și suflet cu oamenii ăștia faini!

Ce doream să vă spun e faptul că mintenaș are loc a 2-a ediție The Beard Run – Crosul Treptelor. Anul trecut au adus un element nou în competiţiile sportive clujene: primul cros organizat pe trepte.

Sport, adrenalină, competiţie, susţinute acerb de o atmosfera prietenoasă cu muzică şi mult ceai cald – cam asta ne așteaptă și anul acesta.

Conceptul crosului este unul simplu: o întrecere sportivă ţinută pe treptele de la Cetăţuie. Startul se va da de sus, de pe platou, cu o alergare scurtă pe 200m, coborâre şi urcare trepte, câte 3 ture.

Nu trebuie să fii bărbos ca să participi la cursă!

Acţiunea va avea loc în 18 Martie 2017, ora 10:00.

Pe lângă bucuria concursului, 100% din taxa de participare va merge pentru campania numărul 9 a asociaţiei Beard Brothers: Keep the Blood Flowing.

Keep the blood flowing – presupune strangerea a 18.000 de euro pentru a reutila Centrului de Transfuzii Sanguine din Cluj-Napoca. Cu acesti bani ne dorim sa cumparam aparatura necesara pentru a verifica sangele donatorilor si de virusul hepatic si aparatura noua pentru stocarea sangelui.

Așadar nu mai pierdeți timpul, înscrieți-vă, pregătiți-vă de pe acum pantofii și hainele sport… de numere de concurs cu barba și multă voia bună se ocupă organizatorii.

Lets Run to Keep the Blood Flowing!


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

iXperiment îi provoacă pe liceeni să-și lanseze propriile afaceri!

Next Post

Unde-mi aranjez (și) barba-n #Cluj

Related Posts