Ati fost vre’o data la Abrud?

Nu as putea sa va spun din ce motiv la orele sase treizeci, inainte sa sune alarma care prevesteste inca o zi minunata la birou, m-am trezit, cu aceasta propozitie rasunandu-mi in cap, precum o melodie, pe care o fredonezi involuntar (si melodia nici macar nu iti place), dar, in schimb pot sa va spun ca povestea isi are originile in mirificul spatiu temporal de pe vremea raposatului, pe vrema cand ciocoflenderu nu avea nevoie de medicamente pentru a i se indrepta … picioarele … si totodata, gurile din sat spun ca s- intamplat la caminul cultural din Campeni, sau (nu este sigura treaba) la cel din minunatul oras fost minier Baia de Aries.

Oriunde ar fi avut loc memorabila intamplare, intamplare care le ete povestita nepotiilor cu atata patos de catre bunici, pot sa va spun, ca marele actor, ciocoflederu’ cu nume de fruct, Florin (senioru’, ca junioru’ pe vremea aia, era dovada dragostei fizice care a avut loc intre parinti), a fost trimis de catre partid sa presteze in aceasta zona minunata, numita Valea Ariesului.

Sala plina, se fac introducerile, se asterne linistea insala, inclusiv musca se folosea de picioare pentru a se deplase de pe un spectator pe altu’ … toti asteptau, cu respiratia tinuta, inceperea spectacolului, si in principal prestatia “solo” pe care avea sa o faca Florin … si marele actor (din toate punctele de vedere) se arata pe scena, isi aranjeaza fularul si incepe:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Liniste de morman, urmeaza o pauza … dupa care, se aude din nou vocea patrunzatoare a actorului:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Din nou, o liniste care iti zburleste parul pe mana, din nou o pauza destul de lunga, din nou se aude vocea pentranta a marelui actor:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Linstea a inceput sa se transforme intr-un mic zumzet, zumzet scos de musca nerabdatoare sa ajunga pe nasul spectatorului care statea pe scaunul cu numarul 374, dupa acest mic incident (spectatorul de pe scaunul cu numarul 373, a rapus musca cu revista somii patriei, pe care o avea in dotare) din nou se aude:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Linistea incepea sa fie asurzitoare, la spectatori li se dozvoltase auzul in asa hal, incat auzeau sunetele scose de campul magnetic pe care il emite pamantul, datorita acestui fapt, un spectator, mult prea sensibil la sunetele de joasa frecventa, se ridica in picioare, cu un tupeu nemaintalint, trage aer in piept, si, ca si cum ar fi ultima lui fraza spus, urla (se pare ca de emotii) din toate puteriile lui:

Lasa ca fac io’o lista cu aia care au fost si care nu au fost la Abrud, si ti’o dau dupa spectacol, tu zi mai departe poezia!