fbpx

Adidasi noi

Acum un an si un snitel, m-am hotarat sa imi fac un cadou … un cadou, pe care sa il pot lasa mostenire plozilor mei … si ce altceva as putea sa las mostenire, avand in vedere ca in 2009 criza isi facea simtita prezenta, in ce as fi putut sa investesc, decat daca nu in numele meu? … e singuru’ bun pe care nu mi-l poate lua banca, asa, ca imi convoc consiliul directorial (format din mine si generalu’ buburza) si cadem de acord, ca e obligatoriu sa cumparam ciulea.ro.

Ok, zis si facut, cumparat domeniu, exasperat prietenii, cunostiintele si neamurile cu intrebari care isi regasesc raspunsu’ la o simpla cautare pe google, unde drac este o firma care face gazduire moca ( nu de alta, da’ deja nu se mai aprobase buget si pentru intretinerea numelui … asa ca, in sedinta extraordinara avuta, am reusit sa strecor informatia ca nu ne mai costa nimic pe viitor).

Bun, rezolvat problema, gasit un server prin state, ma apuc de scris articole cu un patos de invidiat, dat din nou telefoane la toata agenda mea, trimis mailuri la toata lista, exasperat pretenii la intalnirile amicale avute la o bericica, cu blogu’ meu …

-Ba intrati sa vedeti ce bestial scriu io’, lasati si voi un comentariu’, ce pana mea vi’ greu sa scrieti tri cuvinte ….

Si alte chestiuni de acest gen. La nici o saptamana, dupa achizitie, si mobilizat oameni, primesc un telefon de la soacra (in timpul orelor de servici!)

– Dane, nu mere blogu’!

Deci ma, in momentu’ ala am simtit ca pica tavanu’ … cum draq sa nu mearga blogu’? Ca doar acum 2 secunde m-am uitat … era in regula, numa cat comentase cineva ( a se intelege cineva, ala pe care l-am batut eu la cap acum 5 minute sa comenteze) … imposibil sa nu meraga blogu’ … Ba, io ma uitam din 3 minute in 2 minute pe blog, aveam setate taspe mii de alerte, imi verificam statisticile la 3 secunde … nu e posibil asa ceva … cum drac sa iti murdaresti adidasii noi din prima zi?!!!

– Imposibil ii spun! … Imposibil, acum ma uit.

Dumnezei si sfinti pogorati-va, nu mere ma… nu mere, inchid telefonu’… si incep sa sap, sa vad cum pot sa rezolv aceasta problema, trebuia cumva sa imi scot pata de pe adidasi … nu e normal, … nu e posibil sa imi pierd cititorii aia pe care i-am batut atat de mult la cap… inima incepea sa bata aritmic, ma tot gandeam la pata aia mare din fata de pe adidasi … nu se face asa ceva … nu se poate ca in prima zi sa ii murdaresti!

Dupa o saptamana de frecat la adidasi, am cerut o sedinta in consiliul directorial … nu se mai putea asa, obligatoriu trebuia sa ne luam un hosting platit … macar asa aveam pe cine sa trag la raspundere… aveam pe cine sa arat cu dejetu’ in cardu grupului, spunand tare si raspicat:

– Ala mi’o murdarit adidasii!

Asta e o poveste adevarata, spusa intr-un moment de scapare, pentru voi si totodata pentru consursul Aventuri la Gazduit.


8 comments
  1. ha ha ha … ma recunosc in intimplarea asta! Si cred ca toata lumea se recunoaste. Faza este insa ca de obicei atunci cind iti smulgi parul din cap ca iti vin cititorii si nu gasesc decit un mesaj de eroare, chestia asta se intimpla mai mult in capul tau ca de fapt nu vine nici naiba. Dar e frica aia groaznica sa nu-i pierzi pe cei 5 cititori fideli. Adica 5 din 5 e 100% pe cind 5 din 25 … 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Ielele

Next Post

Concurs

Related Posts

Canalul

Asadar, canalul, aceasta gaura puturoasa, care te scoate din sarite cand ii simti prezenta … indiferant ca vorbim de simtu’ olfactiv (ua ce cuvant am gasit in dex!), fie ca dicutam de mult enervantele hopuri, si gropi, pe care cei de la apa-canalizare, impreuna cu cei de la drumuri si poduri, nu reusesc nicicum, da’ nicicum sa le egalizeze cu drumu’, de cele mai multe ori valurit, de pe plaiurile noastre … dupa cum spuneam, este singura gaura, care te deranjeaza cand ii simti prezenta, dar nu la fel de tare, ca atunci cand nu exista ….
citește mai mult