Visul lui Crinel Turnălceanu

Acesta este un guest post, scris de nimeni altu’ decat MariusPan, asa ca fara prea multa vorba, va las in compania minunatului articol …

Crinel a fost plămădit în acelaşi fel ca orice altă fiinţă cuvântătoare: dintr-un spermatozoid învingător de tată şi un ovul ascultător de mamă.

Incă nu se lepădase bine de scutece şi calităţile sale ieşeau la lumină Abia aştepta ca fratele său mai mare să îi fure sticla de lapte, pentru a fugi să ii spună mamei cu lacrimi în ochi ce I-a făcut Ghiocel .

Se juca cu roboţei făcuţi din pachetele de ţigări ale tatălui şi visa că într-un viitor nu prea îndepărtat fiecare om va avea un robot care îi va coordona activitatea stăpânului şi va raporta Robotului Şef orice mişcare necuvincioasă şi rebelă.

La gradiniţă el era acel băieţel nevinovat care îi spunea tovarăşei educatoare care dintre copii arunca jucăriile pe jos, cine făcea pipi în pantaloni, cine nu îşi termina sendvişul, cine fugea prin curte. Şi pentru această muncă, tovarăşa educatoare îl recompensa cu buline roşii, drept urmare avea cele mai multe buline; la fel şi în şcoală şi la facultate doar că primea altfel de recompense uteciste

Datorita “calităţilor” sale s-a angajat la o companie de telefonie. Nici ca îşi putea dori mai mult. Ori de câte ori simţea, ridica doar receptorul şi auzea orice convorbire telefonică. Se pare că ceva nu funcţiona tocmai cum visa el: cui să îi spună toate acele disciţii ce le auzea pe fir? Şi uite aşa s-a înscris într-un partid iar pentru virtuţile sale a fost transferat la o “cooperativă” cu o populaţie mai mare ca şi şef la Departamentul Personal.

Colegii erau mulţi aşa încât era ocupat tot timpul cu raportarea activităţilor acestora: cât stăteau în pauză, cât întârzie fiecare la muncă, câte ore suplimentare efectuau pentru binele comunităţii, cât timp pierdeau la ţigară…. Iar atunci când lipsea din birou lăsa reportofonul pornit în sertar pentru a nu pierde nimic din ceea ce se bârfea în lipsa lui. Crinel era preferatul Şefului.

Avea totuşi o nemulţumire. Angajaţii se simţeau încă prea liberi, se mişcau prea uşor. A văzut el pe Discovery că la NASA nu se intră şi iese aşa, cum vrea fiecare. Acum avea posibilitatea să-şi îndeplinească visul. A convins uşor Consiliul Director şi într-o zi la poarta instituţiei a apărut un aparat care monitoriza intrările şi ieşirile din întreprindere prin scanarea retinei. Aşa oamenii nu se mai simţeau liberi, nu mai pierdeau timpul la ţigară, nu mai întârziau, mâncau tot sendvişul dat de cooperativă fără să comenteze iar Crinel, dintr-o camera intunecata, in fata unui monitor zâmbeşte de fiecare dată când vede scanându-se o retină.

Un vis devenit realitate.

Este posibil ca în fiecare cooperativă, întreprindere, uzină, fabrică să existe un Crinel Turnălceanu, doar că încă nu ştiţi cine este.


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii.
Ma gasiti pe:
Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

15 Responses

  1. Radu Balan says:

    Ha ha ha…. chiar este un astfel de personaj in orice cooperativa chiar daca nu are aceeleasi mijloace de ingradire a personalitatii si libertatii umane precum Crinel.

  2. marius says:

    Radu, Crinel le are, si inca are multe de rezerva doar ca devenea prea lunga postarea 😉

  3. TVdece says:

    Ciulea, nu vrei tu sa-i cedezi blogul lui marius? :))

  4. dragosmone says:

    Sustin ideea TVdece. Daca nu vrei sa renunti la blog, ai putea sa-l platesti pe MariusPan sa publice periodic la tine.

  5. buburuza says:

    si la mine in uzina exista un turnalceanu :)))citesc articolu scris de marius si fac analogii cu ce se intampla acilea :)) ) foarte tare

  1. November 26, 2011

    […] de multa vreme.  Doar acum pentru că m-a prins ruşinea să tot apelez la prieteni să-mi posteze inepţiile. Nu mă voi considera blogger niciodată. Este doar un spaţiu de joacă la care voi apela atunci […]

  2. December 12, 2011

    […] postare a fost scrisă de ceva vreme şi publicată ulterior cu îndrăzneală de prietenul Ciulea. Mi-am zis să fie şi aici, unde îi e locul , dacă tot m-am apucat să aberez mai des   Am […]

Leave a Reply