Prima aventura, spre Toscana!

Dupa cum va spuneam, ieri am plecat sa descopar regiunea Toscana. Am plecat din Cluj undeva pe la ora 5 dimineata, cu gandul sa ajung maxim pe la un 22. Sa merg lejer, fara sa ma rup, cu pauze de cafea, ba chiar mi-am alocat o ora sa vizitez Ljubljana (aceasta experienta merita un articol separat).

La ora 20, eram in grafic, ne aflam intre km 64 si 63 de pe autostrada, directia spre Florenta, la un Autogrill. Opriseram ca sa facem o pauza de susu. Afara se pregatea sa dea o ploaie sanatoasa, asa ca am hotarat sa nu mai stam si la cafea si sa plecam, nu mai aveam decat vreo’ 250 km de mers pana la San Casciano in Val di Pesa.

Asa ca am plecat si bine am facut pentru ca la nici un minut a inceput urgia. Ploua asa de tare incat stergtaoarele nu mai faceau fata. La un moment dat, in timp ce suna melodia asta la maxim in boxe, Buburuza zice pe un ton grav ca nu-si gaseste telefonul. Convins fiind ca e ratacit prin geanta, imi iau linistit telefonul in mana si o sun. A inceput sa sune telefonul, doar ca al ei nu suna in maina. Am realizat ca l-a uitat in benzinerie.

Noi eram pe autostrada si ploua in draci. Sunam si nu raspundea nimeni, cautam in disperare o iesire, sa ne intoarcem. Dupa 20 de km am gasit una, intre timp telefonul nu mai suna. Intra robotul, afara se rupeau norii, in masina era liniste, eu insistam cu sunatul. Dau sa platesc iesirea de pe autostrada dar din cauza ploii nu reauseam sa introduc banii in tonomat. Era un self service. Incerc cu cardul nimic. Se aude o voce care incearca sa ma asiste, eu eram plouat din cap pana-n picioare, stresat si incoerent. Nu reuseam sa-i spun ca nu pot sa platesc din cauza ca ploua asa de tare incat nu apuc sa scot banii din buzunar ca-i si uda. Ma lasa sa plec, dar nu inainte de a-mi emite un bon. Am la dispozitie 15 zile sa platesc.

Ma intorc, intru din nou pe autostrada, merg in directia opusa. Ies din ploaie, Marcel ma atentiona ca merg in directia gresita, ca trebuie sa ma intorc in 7 km. El nu stia ca Buburuza isi lasase telefonul in baia de la Autogrill. Intre timp eu sunam in draci. Suna din nou telefonul, imi raspunde o femeie si-mi spune in italiana ca telefonul e al Autogrill. Incerc sa-i spun sa nu-l vanda, ca ma intorc dupa el. Ma informeaza ca nu stie engleza. Ne intelegem noi cumva, Rai uno si-a facut treaba am reusit sa o inteleg ce zice si ea ca merg dupa telefon.

Dupa 30 de minute de chin ploia ne-a ajuns din urma. Am ajuns si noi la Autogrill, doar ca eram pe cealalta parte. Ca norocul ca era un pod care trecea peste autostrada, din pacate podul era inchis cu o usa, iar usa era inchisa cu lacat. Ce sa fac? Sa ma urc in masina si sa caut o alta iesire si sa ma intorc pe cealalta parte? Daca iese din tura? Daca se decide ca-i place telefonul. Afara ploua, din nou. Decid sa traversez autostrada, ca-n filme, in fuga.

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, tasnesc precum un ogar si ajung la mijloc. Sar peste parapeti, ma uit in dreapta, sar de pe parapaeti si tasnesc catre Autogrill. Intru, o salut pe doamna, ii spun ca eu sunt ala cu care o vorbit si-mi da telefonul. Ii multumesc frumos si-i spun ca as dori, daca se poate, sa nu mai traversez autostrada in fuga. Cheama pe cineva care stia engleza. Discut cu el, ii explic tot ce s-a intamplat, cum s-a intamplat, rade si zice catre mine:

– You full, full man!

Se imbraca, ia doua cutii (pe care le-am folosit pe post de umbrela) si vine sa-mi deschida pasarela.

Azi dimineata cand m-am trezit totul a fost o amintire, o patanie. Acum va scriu de aici, un loc cu net dar fara semnal la telefon


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

Leave a Reply