Patasti!

Ba, traba sa va marturisesc ca am niste vecini de tata prastia .. in tate sensurile cuvantului … inclusiv in ala ca io am stat intre ei si cartea recordurilor … de nu ma mutam io cu buburuza in blocu ala, luau locu unu ca fiind singuru’ bloc din lume, care are o medie de varsta de peste o mie de ani … inclusiv la schimbari … uaaaaa … de vreau sa fac ceva nou pe scara … am dat de dracu (oricum, am impresia ca presedintele de bloc, ii tatas’o).

No’, in fine, trecem peste aceste amanunte insignifiante, si va spun, ca pe scara sunt doi vecini, ma rog doua familii cu care am vorbitor … da, cu ei am reusit sa varuim scara blocului (Dumnezeule cat scandal o fost atunci pentru un var alb tras pe peretii negrii!!!) … no’, deci, plm, nici dracu nu’i asa de negru.

Totodata, va povesteam io’, mai ieri, alaltaieri .. ma rog, anu trecut, despre obsesia mea cu locu’ de parcare … ma, toata lumea pe o raza de 500 metrii stie ca mi’s crizat cu locu’ de parcare … plm, si tata cand vine in vizita la mine, ma intreba daca’i bine unde o parcat!

No’, si vin io alaltaieri de la teatru (da ba, mere si taranu’ de mine la teatru 😀 ) , intre noi fie vorba, am intrat in posesia unor bilete la Egositu’ in ultima clipa, multumita Mihalelei, careia ii multumesc pe aceasta cale, si … da vorbeam, ca ajung acasa, si io ca tat omu’ la ora 22, dau sa parchez … si oroare … mi se inegreste in fata ochiilor … afara incepe sa se intunece, traznea, s’o apucat de plouat, luna s’o ascuns dupa nori, toate jaluzele de la gemuri s’or tras, usile de la beciuri s’or trantit …masinile de pe strada s’or oprit … pentru ca locul meu de parcare era ocupat de o masina necunoscuta.

claxonatul interzis In situatia data, m’am simtit obligat sa trezesc jumatate din Cluj, apasand acel buton magic, pe care il intalnesti la intrarea in majoritatea localitatiilor … cred ca stiti de care vorbesc .. no’ si dupa 10 minute de agonie (cu ocazia asta am repetat toti sfintii care se afla pe perete, si cred ca am mai si inventat o cativa), ma dau jos din masina, si plin de calm (mergeam doar din tremurat) ajung acasa, pun mana pe telefon, sun la politie, beau o gura de ceai de tei, vine politia, dau cu subsemnatu’, imi termin ceaiu’ de tei, ma uit pe gem, si ii vad pe proprietari … niste batranei … parintii acelor vecini pe care sufletu’ meu negru’ ii suporta … da, i-am amendat … no’ io ce sa mai zic, inafara de:

era asa de greu sa lasi un numar de telefon in parbriz?


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

3 Responses

  1. Rasta Man says:

    Eh poate-ti tragi o rata, si montezi mitraliera automata, camuflata, cu soft de recunoastere a numarului de inmatriculare.

  2. Sau măcar să aibă un sticker d’ăla: „noi suntem vecinii buni!” :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *