Cand nepotu’ meu o ajuns pe la un an, am inceput sa-l invatam cuvintele astea de socializare… am inceput cu pa, am continuat cu ciao, pofta buna si noapte buna erau inevitabile.
Dupa ceva timp ne-am dat seama ca el in fapt nu face diferenta intre ele… la un moment dat le folosea in ordinea asta pa, ciao, noapte buna, pofta buna ceea ce, trebuie sa recunoasteti ca ii da un aer aparte… adica, n0’ un copilas de un an si ceva care te saluta cu pa, ciao, noapte buna, pofta buna e un lucru extrem de dragut.
Extrem de incantati de aceasta actiune a nepotelului, am inceput toti din familie sa ne salutam asa… lucru normal (cu toate ca in momentul in care imi incheiam discutia telefonica in maniera asta, multi strambau din nas)
Sambata, ce tocmai o trecut, printre altele am fost la o petrecere…
Aroganutul din mine a reusit ca printre altele sa intrebe
– Cine a avut nerusinarea sa aduca vaza ics?
Convins fiind ca era cumparta de cand lumea… evident ca m-am inselat, evident ca mi s-a facut cunostinta cu cei care au adus cadoul respectiv, evident ca m-am simtit ca curul si toata seara am evitat contactul vizual cu ei.
Si asta nu din cauza ca ei erau putin mai plinuti… nu are nici o legatura cu asta.
La final, cand am plecat… pentru a mai destinde putin relatiile dintre noi, le-am zis:
Pa, ciao, noapte buna, pofta buna…
