fbpx

Nepoți de Crăciun, ediția 6

Ediția din acest an de Nepoți de Crăciun a fost una dintre cele mai provocatoare ediții, dar, totodată a fost și una dintre cele mai frumose ediții. Și când spun frumosă mă refer atât la sentimpentul pe care l-am avut în momentul în care împărțeam cele peste 2.000 (în această ediție am reușit să ajungem la 2.126 pachete), cât și la spectacolul pe care l-am oragnizat în data de 13 decembrie la Polus Center, unde pe scenă au urcat, pe rând:

Anul acesta evenimentul a fost prezentat de băieții de la Epic Show, iar sonorizarea a fost asigurata de CDJ-Events.

DragosStan_TibiCodorean_EpicShow_NepotiDeCraciun

Probabil că intensitatea emoțională a acestei ediții a fost mai mare și datorită faptului că am reușit să ajungem la mai multă lume:

  • CLUBUL PENSIONARILOR (str Decebal nr 21)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Cinema Marasti (Str. Aurel Vlaicu nr. 3A)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Gheorgheni (Parcul DETUNATA)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Someseni (Str. Traian Vuia nr. 41)
  • Centrul de seniori Casa Theodora (Strada Timisului 12)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Zorilor (Str Luis Pasteur nr. 77)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Manastur (Str. Arinilor nr. 11)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Grigorescu (Str. Eremia Grigorescu. nr.132)
  • Centrul Social de Urgenta (str. DRAGOS VODA nr. 36)
  • CLUBUL PENSIONARILOR Gara (Strada Horea 108)
  • Centrul de Zi pentru Varstnici Nr. 1, Cluj-Napoca(Strada St. O. Iosif)
  • Misiunea Umanitara Floresti
  • CLUBUL PENSIONARILOR Dorobanților (Dorobantilor nr 198)
  • Centrul Educational Sfanta Varvara Baia de Aries (jud Alba)
  • Căminul de Varstnici din Baia de Aries (jud Alba)
  • Manastirea din Lupsa (jud Alba)
  • Manastirea din Muncel (jud Alba)
  • La Biserica din Salciua (jud Alba)

Colaj_Nepoti2015

Pe Facebook găsiți mai multe galerii foto de la evenimente, iar pentru asta le mulțumim voluntarilor de la Facultatea de Teatru si Televiziune Cluj-Napoca: IoanaIlincaIrinaErikaFredAndrei, aceștia fiind coordonati de Tavi .

  • ziua 1, actiune de colectare: foto by Irina | foto by Ilinca | foto by Fred | foto by Ciorchin (pozele de la brad cu Mos Craciun si ale sale ajutoare venite de la Fantasmagia)
  • ziua 2, sortarea alimentelor
  • ziua 3, distribuirea cadourilor Cluj
  • ziua 4, distribuirea cadourilor Cluj
  • ziua 5, distribuirea cadourilor Valea Ariesului

A fost o ediție minunată, ediție care nu am fi existat fără minunații noștri voluntari: Bocsa Romica, Man Mihai, Dan Maria,, Oana Pricop, Potarniche Ioana-Adriana, Savu Cristian-Dan, Anca Laslau, Raluca Radu, Bozbici Roxana, Campean Teodora, Miclea Andreia, Lehene Razvan, Oana Sas, Cebotari Valeria, radu Tutuian, Nemeti Cristian, Flavia Ficu, Andrei Agudaru, Catalin Fodorean, Tavy Caldarari, Simona Pasca, Cristian Guna și fără ajutorul companiilor: DamesMTCLumanareseleSamMils DistributionCiorchinApartament 1SottoSelect ITDaisler Print HouseMarket PhotoEcosysClass Fiscal ConsultingLegisFarmacia DonaAs Cargo 19.

Vă mulțumim tuturor, împreună suntem Nepoți de Crăciun pe tot parcursul anului!


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Power to the customer!

Next Post

Lista mea pentru anul 2016

Related Posts