Haide “U” pe Scena Urbană: cântecele galeriei Universității vor răsuna în inima orașului, într-un concert simfonic extraordinar!

A venit momentul ca ”U” să…urce pe scenă, pe Scena Urbană!

În data de 30 septembrie, începând cu ora 19.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața Universității Babeș Bolyai, membrii ”Peluza Șepcile Roșii”, împreună cu susținători ai diferitelor ramuri sportive ale clubului Universitatea Cluj vor cânta, alături de o orchestră simfonică, toate melodiile îndrăgite de generații întregi de clujeni, în cadrul unui spectacol muzical inedit: Haide “U” pe Scena Urbană. Toate melodiile au fost puse pe note şi vor fi cântate în cadrul evenimentului chiar de către galerie, iar în pauze vor fi prezentate echipe și sportivi pe care un oraș întreg îi aplaudă și îi susțin.

Este un eveniment ce se adaugă suitei de proiecte derulate de Scena Urbană în scopul de a reda spatiul oraşului către comunitate, de a-l transforma și redefini drept ”acel spațiu care aparține tuturor”, de a pune în valoare acele trăiri care ne aduc împreună, ne definesc ca și comunitate și ne ancorează în timp și spațiu.

”Vrem să scoatem cântecele Universităţii din stadion şi să le aducem în stradă, în spaţiul public. Ştim ce înseamnă „U” Cluj pentru oraş şi intenţia noastră este de a reconstrui legături între oameni prin aceste superbe cântece ale galeriei. Indiferent de vârstă sau profesie, clujenii se întâlnesc deseori pe stadion, în săli de sport sau în fața ecranelor pentru a susține sportivii Universității Cluj. Ne dorim ca, în seara zilei de 30 septembrie, să ne întâlnim, prin cântec, cu acele energii care ne unesc de aproape o sută de ani în fața sportului”, spune arh. Daniela Maier, coordonator Scena Urbană și vicepreședintele Ordinul Arhitecților din România- Filiala Transilvania.

”Ştiţi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru că „U” înseamnă în primul rând tradiţie, creativitate şi comunitate. Niciodată „dă-le gol, hai dă-le gol!” nu va putea transmite emoţia generată de „Slavă ţie, studenţie” sau „Primul pas pe stadion”, transmit reprezentanții Peluza Șepcile Roșii.


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii.
Ma gasiti pe:
Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

Leave a Reply