fbpx

Erou sau super-erou?

Sigur ati observat, ca de ceva vreme, se marseaza pe ideea ca sa facilucruri marete, sa te desprinzi de pulime, sa iti iei inima’n dinti, si sa te apuci sa faci ce ti’ai dorit de o viata … aproape la orice conferinta, aproape orcine ia cuvantu’ iti spune sa iti indeplinesti visu’. Indiferent daca vorbitoru’ a fost un familist convins, cu rate la banca, o slujba bine platita in cadru’ multinationalelor, el o sa iti spuna ca s’o trezit intr’o zi, si s’o dat seama ca ceea ce facea nu il satisfacea, asa ca s’o bagat picioarele in tot si toate, si s’o apucat de cautat comori pe dealuri … Sau, poate ca o boala l’o trezit la realitate … si’o dat seama ca viata’i scurta, asa ca s’o luat rucsacu’n spate si s’o apucat de mers prin diferite tari. Se intampla, ca pur si implu’ o primit o mostenire, poate o barca, si vrea sa implineasca un vis din mos stramosi …

Sigur ati observat, ca de ceva vreme, se marseaza pe ideea ca sa faci lucruri marete, sa te desprinzi de pulime, sa iti iei inima’n dinti, si sa te apuci sa faci ce ti’ai dorit de o viata … aproape la orice conferinta, aproape orcine ia cuvantu’ iti spune sa iti indeplinesti visu’!

Indiferent daca vorbitoru’ a fost un familist convins, cu rate la banca, o slujba bine platita in cadru’ multinationalelor, el o sa iti spuna ca s’o trezit intr’o zi, si si’o dat seama ca ceea ce facea nu il satisfacea, asa ca si’o bagat picioarele in tot si toate, si s’o apucat de cautat comori pe dealuri … Sau, poate ca o boala l’o trezit la realitate … si si’o dat seama ca viata’i scurta, asa ca o luat rucsacu’n spate si s’o apucat de mers prin diferite tari. Se intampla, ca pur si implu’ o primit o mostenire, poate o barca, si vrea sa implineasca un vis din mos stramosi …

Indiferent, care ar fi motivatia, dupa cum va spuneam, gasim din ce in ce mai multi oameni, care se ridica’n picioare, si te indeamna sa iti urmezi visul … lucru laudabil … ca vorba aia: viata’i prea scurta ca sa refuzi in a o traii!

Doar ca eu am o problema, si anume, daca toti ne urmam visul, cine mai spala WC’ul, cine mai conduce tramvaiu’, cine mai e administrator de bloc, cine mai e presedintele tarii … serios, erou, poate fi oricine, doar ca super-erou, e ala ce se sacrifica pentru familie

Cu toate ca poate, cele spuse de mine, sunt doar rezultatul visului meu … prin urmare, tocmai am devenit erou .. sau super-erou? … hmmm, hai sa o spunem pe aia dreapta, oamenii sunt egoisti, asa ca nu va mai ascunde’ti dupa dejet, si urmati’va visul … asa o sa deveniti eroi / super eroi 😀


9 comments
  1. eu sunt super eroul vietii mele…in devenire!!!dar e nevoie de timp si bani pentru asta,si totusi o voi face,caci am o singura viata in care pot lupta pentru visul meu!

  2. Maaai, ce dreptate ai tu.. Nu mi se pare ca esti o mare chestie daca iti pui rucsacul de gat si pleci, lasand in urma ce ai incercat sa construiesti pana atunci. Ci mai degraba esti erou, daca reusesti sa termini ce ai inceput si sa duci la bun sfarsit ceva. Pe noi ne omoara finalizarea (vezi la ce iti zboara gandul!!! 🙂 ) lucrurilor. De ce nu ar fi intr-adevar un erou cel ce reuseste in lupta zilnica, in loc de cel ce, atunci cand se satura, isi ia umblatorii la plimbare? Pentru mine, esti erou cand treci printr-o banala cearta conjugala si nu ajungi la divort, cand faci si cresti un copil chiar si in Romania zilelor noastre, cand iti continui job-ul chiar si atunci cand apar persepective sumbre si poate chiar reusesti sa-ti revitalizezi colegii/sefii/subalternii. Visul ti-l cladesti inca din copilarie si mi se pare ca iti lipseste ceva la mansarda daca abia la 30-40-50 de ani tu iti dai seama ca nu ai facut ce ti-ai dorit pana acum. De pus slapii in picioare si fugit, poate fugi oricine, insa cu adevarat puternic si erou este cel care sta, chiar si cand e mai greu.

  3. Nu mi se pare normal sa-mi distrug viata sau sa merg pe un drum prost, doar ca l-am inceput. Come on, ca-i penibil. Sa stii ca faci o prostie, ca esti intr-un domeniu prost sau care a devenit asa, dar sa ramai cu el de gat, doar ca vezi doamne sa termini.

    Ce sa termini?

    Da, mi-am implinit visul si am lasat in urma de multe ori ce am inceput. Consider ca este un pas inainte, nu semn de lipsa de constanta. Ex: am facut Liceul Pedagogic, pe vremea pe cand era o idee buna. Am fost copil sarac, aveam sansa la un job de dascal, care pe vremea aia nu era atat de prost ca acum.

    Am terminat scoala la aproape 20 de ani (ca am facut 5 ani de liceu) cu dubla-specializare: invatator-educator. Am lasat naibii invatamantul si am intrat in radio, o alta pasiune ce s-a nascut in perioada liceului.

    Din start am plecat cu un salariu de 3 ori mai mare decat in invatamant.

    Am insistat in tampenia cu dascalia si am facut si faculta de Litere, ai mei sperand in disperare ca voi reveni cu picioarele pe pamant. Cand am terminat si scoala aia am realizat ca neuronii mei sunt prea pretiosi sa-i consum cu pustimea de astazi, mai ales la salariile in cauza.

    Tot in perioada aia am inceput sa muncesc pe web. Chestii marunte, pana am gasit un job ca web designer care platea de 2 ori mai bine decat postul de radio. Am mers juma’ de an cu double job, dupa care s-a inchis postul in cauza.

    Am ramas web designer la un salariu dublu deci cam un an. Am intrat la un alt post de radio care platea cat cele 2 joburi impreuna si am stat acolo pana s-a inchis statia locala.

    Intre timp m-am pus pe o micuta firma de web design, chiar daca de fapt is singura, ca nu imi permit sa angajez, firma care ma ajuta sa nu mor de foame acum.

    Mi-am mai implinit un vis, acela de a fi propriul stapan. In radio nu ma intorc, pentru ca fac intr-o saptamana banii pe care ii castigam intr-o luna, deci banuiesti ca nu am innebunit sa lucrez din nou pe alune. Nu compar veniturile de acum cu ce as face din invatamant, primul vis, ca mi-e rusine sa spun de cate ori castig mai mult decat colegii mei care au ramas “sa termine” ce au inceput.

    In acest moment ma incapatanez sa invat inca niste chestii in domeniul meu si sa pun singura pe picioare un proiect sufiecient de mare, incat sa ma tina ocupata macar 2 ani. Dupa ce il voi lansa, este foarte posibil sa nu mai am de lucru pentru altii si doar sa-l gestionez.

    Si, cine stie, poate peste cativa ani vreau sa fiu antrenor de fitness sau cantareata de opera. Sau stripteuza. A naibii sa fiu daca am vreo limita sau daca ma bate vreun gand din asta ciudat. Castig acum cel putin de 20 de ori mai mult decat in urma cu 12 ani, cand m-am angajat prima data si mereu am mers la mai bine.

    Nu e vorba ca sar ca o iapa din specialitate in specialitate, dar sunt printre foarte putinii oameni care si-au iubit munca enorm si care abia asteapta sa termine o vacanta sa poata reveni la munca.

    In ceea ce priveste spalatul pe jos, nu mi-a placut niciodata. Daca au altii pasiuni din astea, sa se dedice, eu nu ma opresc din drumul meu pentru ca ALTII au o problema sau nu. Stiu foarte clar ce doresc de la viata si de la mine, asta fac. 😉

    1. uaaa Dojo, ai un raspuns mai lung decat articolu’ 😀
      Sincer, nu mi se pare deloc a fi super erou daca iti parasesti familia (sotie copil) ca tu sa mergi in juru’ lumii cu bicicleta 5 ani, nu mi se pare ca esti un erou, din cauza ca te arunci cu parasuta de peste tot prin lume, pentru ca ai descoperit ca ai cancer.
      Da, tu esti erou, ca ai avut curaj sa schimbi meseria, chiar si tara, dar cu toate astea nu ti’ai parasit familia … intelegi, aici bat eu: atat timp cat tie ti se rupe de familie, eu nu te consider erou 😉

  4. Si cu familia e cu dus-intors. Io nu mi-s plecata decat 6 luni din Romania, dar ai mei, obisnuiti cu mine acasa, is devastati. Desi ii ajut cu bani. Le este clar greu fara mine in zona, ca oricum una-i sa stai cu ei sau in oras, alta-i sa te “muti” pe alt continent. Deci lor le-am cam “tras-o”, daca e sa fiu o lady in exprimare.

    Nu mi-as lasa barbatul de izbeliste si nici copilul, cand o fi cazul. Desi chiar si asta e iar cu dus-intors. Daca de pilda i-as lasa 6 luni sau un an, le-ar fi nasol, dar poate ca in perioada aia in tara in care ma mut fac bani incat sa le fiu cu adevarat de ajutor. Sunt destui care au plecat o perioada si au iesit astfel din mizerie. E clar un sacrificiu nasol, dar poate uneori e bine sa vezi un pic in perspectiva.

    Daca ai aflat ca ai cancer, sincer nu ai cum sa mai rationezi normal. Eu am trecut doar prin spaima unei biopsii, iesite din fericire negativa, dar iti spun sincer ca numai normal nu gandesti. Da, daca as avea un “time line” pentru viata, fereasca al de sus, mi-as baga picioarele in tot si as pretui altfel timpul. dar sa nu ajungem vreodata la asemenea probleme.

    Ce incerc io sa zic este ca dezvoltarea asta personala sau ce alegi sa faci conteaza pentru tine si pentru familia ta. Si ei trebuie sa fie in gandul tau. Nu faptul ca nu mai sunt destui maturatori, nici macar faptul ca nu sunt suficienti invatatori. Mi s-a spus de multe ori ca fac o mare prostie ca nu intru in invatamant, ca am “har”. Apoi de la har si pana la a-mi dori un asemenea job PENTRU MINE e cale lunga. Regret ca pierde societatea un dascal genial (ca nu puteam decat sa fiu geniala :)), dar pe mine ma intereseaza persoana proprie, nu societatea.

    Stiu ca suna egoist, dar nimanui in lumea asta nu-i pasa de tine, in afara de cativa “fraieri” care te iubesc ca te-au facut sau ca s-au indragostit de tine pe parcurs. In rest, e o lume caineasca 🙂

  5. Mi-a placut ce ai scris!
    Cat de tare ma seaca orice evanghelist din asta de-ti spune (pe bani, of course) ca tu poti.
    “Merci, pe tine te asteptam sa-mi confirmi!”
    Sa-nteleg ca visul lor asta e? Sa repete in fiecare zi, din sala in sala, din oras in oras aceleasi ineptii???

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Maya – concert aniversar

Next Post

O alta fata a TIFF’ului

Related Posts