fbpx
Electric Castle 2017

Thank you Electric Castle, it’s been emotional!

Echipa de comunicare a castelului Electric a surpris extrem de bine, într-o propoziție, ce a însemnat Electric Castle 2017.

Electric Castle it's been emotional

Din punctul meu de vedere, ediția din acest an a fost cea mai bine pusă la punct. De la transport, cazare (zona de camping), locuri de parcare, drumuri (da, chiar dacă consiliul județean nu a reușit de 5 ani să rezolve drumul – spun de 5 ani, că no… – organizatorii au găsit o soluție viabilă legată de acces) și până la ambianță.

Da, Electric Castle, ediția din acest an, a demonstrat ce înseamnă de fapt un festival. S-a gândit la experiența noastră, a vizitatorilor (asta ca să nu spun festivalierilor, că nu știu dacă  acest cuvânt a intrat sau nu în DEX).

Și când spun experiență, nu mă refer doar la activările pe care le-au implementat (împreună sau nu cu sponsorii – în acest context mi se pare irelevant), cu toate că au fost cele mai bune activări de la un festival la care am participat și nu mă limitez doar la cele din țara noastră.

Faptul că au mărit suprafața festivalului astfel încât să nu ne călcăm pe picioare, m-a făcut să-mi reconsider punctajul pentru cel mai tare festival (titlu pe care i l-am acordat festivalului Summer Well datorită și acestui lucru).

Apreciez lispa branding-ului excesiv. Da, am o problemă când îmi bagi în ochi sigla ta, la dimensiune maximă, indiferent că-ș găsește sau nu locul în context. Mă repet, în 2017 marketingul înseamnă experiență, oamenii de la EC au înțeles acest lucru și au reușit să-i facă și pe sponsori să înțeleagă. Mă bucur, îi felicit.

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine, la Electric Castle, niciodată nu line-up-ul a fost cel care m-a atas… ăăă, nu cred că m-am făcut înțeles. Nu line-up-ul a fost ingredientul principal care m-a determinat să merg. Niciodată nu mi-am pus problema: hai să văd cine vine la EC, să mă decid dacă merg sau nu.

Nu! Line-up-ul a fost maxim cireașa de pe tort. La fel și anul acesta, m-am bucurat de câteva trupe, am pierdut alte câteva, fix pentru că nu m-a interesat (da, îmi pare răuc că nu am fost la DISCOTECA, cu toate că eram în festival atunci). Am fost plăcut surprins, sper ca acest lucru să-l adopte cât mai multe festivaluri de muzică din țară, de rap battle.

Pe scurt, oamenii de la EC au reușit să creeze o atmosferă de festival în adevăratul sens al cuvântului. Cea mai adevărată experiență de festival, dacă-mi permiteți această exprimare de baltă, pe care am trăit-o eu până acum. Drept urmare, sintagma Thank you! It’s been emotional. se potrivește de minunte și da, (și) eu vreau să le transmit fix același lucru organizatorilor Electric Castle 2017.

Electric Castle 2017

Până la Electric Castle 2018, le doresc organizatorilor spor la treabă și inspirație!

Photo 1 by Bereczky ȘandorEC | Photo 2 by Vlad CupșaKomiti | Featured image: Vizi – Komiti.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

LollyBoom 2017, ediția Cluj-Napoca

Next Post

Liderul global eBay vine în premieră la TeCOMM Cluj!

Related Posts