Determinarea

Cu parere de rau am constat ca nu mai am determinarea, hotararea aia, de neclintit, pe care o aveam inainte! Ma! Stana de piatra cu miez de mercur eram inainte. Daca mi se punea pata pe ceva, eram in stare sa nu mai respir pana nu imi duceam la bun sfarsit acel lucru.

Aveam ceva din Monk… in mine! Si nu-l mai am… e trist!

Voi nu erati asa? Imi aduc aminte cum mergeam pe sinele de cale ferata, incercand sa-mi tin echilibru. Daca imi propuneam sa merg o mie de pasi si la al nouasute-lea nouazeci si noua-lea il buleam, ma dezechilibram si puneam piciorul pe traversa o luam de la capat! Binenteles ca mergeam “pe jos” pana la capatul de unde trebuia sa incep…

De mancat cirese nici nu mai vorbesc! Daca imi propuneam sa bag 40 de cirese-n gura si sa scot minim 35 de samburi, curatati frumos… eram in stare sa manc un cires intreg, inalt de 15 m, batran de 20 de ani, plini cu cirese, cu tot cu frunze… pana reuseam!

Inotatul. Ba, odata era sa ma inec, doar din cauza ca mi-am propus sa inot o anumita distanta, si copil fiind nu prea aveam io enrgia necesara… Dar ma! Rupt de oboseala si cu 3 L de apa din Aries inghitita, tot am ajuns la destinatie!

Sa mor… unde e determinarea aia de cand eram copil? Voi o aveati?


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

3 Responses

  1. joyflint says:

    Daa. Numa ce mi-o zis :
    -Se cheama Platescu !
    Si din acea clipa, eu, inca adolescent, am inceput sa intru in terminarea determinarii.

  1. March 30, 2012

    […] nu știu dacă postarea lui Ciulea m-a influențat cu ceva dar o voce din cap mi-a spus: „O să reușești”. Ei bine vă spun în […]

  2. March 31, 2012

    […] ciulit asupra unei clipe rare,  Ciulea, introspectiv  :  ,,Unde e determinarea aia de cand eram copil? Voi o […]

Leave a Reply