Democrația: cât de mult o încălcăm pentru a ne proteja?

Mă uitam și mă minunam zilele astea de câte tâmpenii se pot întâmpla în Europa. Mă limitez la EU pentru că în bula mea de informare știrile despre atentatele din Nisa și ”apărarea” democrației din Turcia au reușit să mi-o penetreze. Bula, de ea vorbesc. Nu spun că nu sunt atentate și în altă parte, spun doar că știrile respective nu au penetrat bula mea. Și mă bucur că nu au făcut-o. Mă rog, divagez, revin.

Zilele trecute, când am fost în Serbia, am trăit o întâmplare care m-a făcut să-mi pun întrebarea din titlul articolului. Să vă spun.

Eram pe o bancă în parc, mă ascundeam de soare și mă hidratam dintr-o sticlă de apă plată.

La un moment dat apar doi polițiști și ne întreabă ce facem și de unde suntem. Fiind cu legitimația de presă la gât, îi spunem că suntem din România, că suntem acreditați la EXIT și că stăm, admirăm orașul după care vom relata despre el și viața de aici.

A photo posted by Dan Ciulea (@ciulea) on

Cu zâmbet pe buze ne întreabă dacă avem droguri la noi, tot zâmbind îi răspundem că nu consumăm. Ne ridică și ne anunță că ne va face percheziție corporală. Ce au și făcut, în parc, în mijlocul oamenilor. Fără niciun motiv palpabil, altul, pe care l-am aflat la finalul percheziției, când ne-a pus o întrebare care ne-a bulversat: – Ce căutați la festival fără droguri?

E clar, eram străini veniți la festival, deci fără doar și poate că ar fi trebuit să avem ceva la noi.

Acum nu le cunosc legislația, dar știu sigur că în UE așa ceva este considerat abuz, încălcare a drepturilor. De aici și întrebarea mea:

– Cât de mult încălcăm drepturile democratice ale oamenilor pentru a ne proteja democrația?


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

7 Responses

  1. marius says:

    Poate ma insel, dar stiu ca perchezitia corporala, atunci cand politistul are suspiciuni, nu e un abuz. Nici la noi, nici in alta parte. Dar poate stiu eu gresit.

  1. August 10, 2016

    […] pe polițistă cum e și ea îi răspune că deja îi este dor de noi – festivalierii). Nu m-a deranjat multitudinea de polițiști, jandarmi, câini anti drog. Având în vedere toate zvonurile care […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *