Incepand de la descoperirea focului si pana in zilele noastre, bipezii de peste ani au incercat sa isi exprime sentinimentele pe care le nutresc cat mai… plastic.
De la descoperirea si folosirea celor doua cuvinte, pe care le rostesti cand fluturii din stomac nu iti dau pace si pana la alaturarea de tot felu de sintagme, propozitii mai mult sau mai putin filosofice… nu a mai fost decat un pas!
Unele minti intelepte au scris romane intregi inaintea acestor doua cuvinte. Altele, si mai intelepte, au incercat sa isi exprime dragostea prin inventarea altor cuvinte, dar care sa exprima acelasi lucru.
Cert e ca de-a lungul timpului cu totii ne-am dat peste cap ca sa ne exprimam sentimentele pe care le nutrim fata de persoana iubita, intr-un mod cat mai original si totodata propozitia scoasa pe gura sa fie cat mai explicita.
Cea mai tare declaratie de dragoste pe care mi-a fost dat sa o aud pana acum, a fost auzita in Baia de Aries… unde altundeva?
Era o seara superba de vara, luna era imensa, luminile din parcul minerilor erau stinse, iar pe banca din fata mea erau doi tineri, la vreo 13-14 ani, indragostiti… judecand dupa pozitia in care stateau, ea statea cu picioarele peste picioarele lui si totodata era tinuta de catre el, destul de strans, in brate.
Adierea vantului care misca stopii de apa de la fantana arteziana luminata de catre luna plina, nu facea decat sa sporeasca linistea absoluta care era in parc. Mana lui, care ii mangaia parul ei, se auzea… parca in departare.
Si, in acest minunat cadru, ea, isi ridica privirea, pupilele i se maresc, isi pune zambetu’, tamp de indragostita, pe fata, si cu o voce suava, in timp ce-i ia mana in mana, degete intre degete, ii spune: Te iubesc ma… bata-te Dumnezo!
