Cat esti de stapan pe tine in momentul, imediat dupa ce ai luat decizia?

Adica, hai sa o luam cu inceputu’, in cazu’ in care esti pus in fata unei situatii, evident obligat, sa iei o decizie (in graba sau nu …. nu prea are importanta), si dupa luarea deciziei, incepi sa te plangi ca o prestatoare a celei mai vechi meserii din lume, sa spui ca e obositir, ca e mare, ca ti’o ajuns pana in gat … de atata munca?

Orice actiune pe care o faci, din nou am sa vin cu o remarca socanta, are o reactiune, prin urmare, ma gandesc eu in mintea mea, ca tu in momentu’ in care ai luat decizia ics, esti constient de acest lucru … si daca esti constient, in mintea ta, a ajuns si scenariu respectiv, si daca o’ ajuns, de ce plm, incepi sa te plangi ca muta la … (nu mai stiu cuvantu’, da’ rimeaza, asa ca il completati voi!)?

Sunt de acord, ca exista posibilitatea, sa fi luat o decizie gresita (bine, vorbesc de voi, restul oamenilor, la mine nu se pune in calcul asa ceva, pentru ca … aaa … cum sa va spun, conceptul de perfectiune, a fost inspirat din acuratetea deciziilor luate de mine), si daca ajungi la concluzia, ca decizia ics o’ fo’ gresita, incerci sa remediezi (in cazul incare e posibil), si iti continui umila calatorie pe acest pamant, fara a te mai plange de decizia luata.

Azi, ma enerveaza oamenii de genu’ asta, adica ma, esti pus intr-o situatie, iei o decizie … decizie, care a fost adanc masurata, si tu, dupa ani de zile inca te plangi de decizia luata … da’ ma mai slabesti de prostiile de genu’ asta?

Asadar, ca un sfta prietenesc, nu doar pentru mine (ca sa imi fac mie viata mai usoara), dar si pentru cei care se regasesc in cele expuse de mine mai sus:

In cazul in care, te aflii la o adunare… e plin de oameni, si te scapa … aia mare … nu ai unde sa mergi, pentru a rezolva problema … ai o singura solutie … faci pe tine! Dupa ce aiai facut pe tine, de ce incepi sa iti mai faci mustrari de constiinta?