No bun, plec, plec, da voi sa nu care cumva sa va schimbati blogu’ preferat … sa nu va prind ca incepeti sa ii cititi pe groparu, chinezu sau pe stefan … ne-am inteles? … sa nu va prind! … nu de alta, da’ o sa ii regasiti aci … ia, ma, asa e … au fost extrem de treaba … tati … si or’ zas catre mine:

Du-te ma linistit in concediu … sa nu te prind ca pui mana pe net … nimic ma, da auzi … nimic, sa nu umbli pe la blog, ca avem noi grija de el (si de cititorii tai – ca is faini)

No’ asa ca sa nu va faceti griji ca nu o sa aveti ce ceti dimineata, la amiazi si/sau sara pe aici … ca o sa aveti … ca is bajeti faini si scriu si fain si am si incredere in ei … si ii recomand, da ii recomand asa… in lipsa mea, ca amu’ voi ma stiti ca io’ is numaru unu … is cel mai tare ma … bine, dintr-o arie mai restransa, unde numa’ io am blog … da tat’ … is ma is

Si, avand in vedere ca nu is’ dictator, io’ nu le-am cerut nimic, nu le-am impus nimic … au mana libera sa scrie ce vor ei, despre ce vor ei si mai ales cand vor ei, io’, ca un bun samaritean, va sfatuiesc calduros sa subscrieti la RSS-u’ asa din dreapta, cum vreti voi, pe mail sau nu… nu de alta, da ar fi mare pacat sa pierdeti vre’un articol, scris de unul din aceste nume sonore … io’ numa’ zac … amu voi faceti cum stiti mai bine.

No bun, deja m-am lunjit cu vorba, ma duc sa imi beau cafeaua, si sa ma imbarchez!

Pornim de la axioma ca imaginea alaturata nu e reprezentativa pentru acest departament Si nu doar ca nu e reprezentativa, dar acesti “angajati” au cateva reguli, pe care le urmeaza cu strictete, indiferent de “mediul in care se desfasoara.

Asadar, ieri, am avut deosebita placere de a suna la un astfel de departament, cu unicul scop de a cere factura ca sa pot platii. Trec peste magariile de care am avut parte pe persoana fizica, acolo e o alta discutie, nu am nevoie de factura (neaparat), dar cand e vorba de persoana juridica … aici e cu totul alta discutie… adica ma, statul ma obliga sa imi dai factura, asa ca … No’, in fine, sa nu o mai lungesc, va spun ca ieri am sunat, in calitate de reprezentant al firmei, sa cer factura (macar pe mail) pentru a o putea lista/platii … imi cere ala datele, ii dau, si imi spune ca nu sunt persoana de legatura.

Acum, io’ ce vina am, daca voi nu ati operat in baza de date? … sincer? ce vina am? … imi spune cineva cum sa imi inregistrez factura in contabilitate daca nu o am? … sau cum sa o platesc (si nu ma lua cu meri la caserie, ca te trezesti cu un sfant coborat de pe perete la tine in casa – ca doar nu de aia mi-amluat servicii de internet si internet banking ca sa imi misc curu la caserie!) … no’ in fine, trecem si peste asta, si ajungem la faza cu trimisu facturii pe mail …Nu se poate (ca nu sunt persoana de legatura) … pai cum nu se poate, ca doar iti dau o adresa de mail cu domeniu pe numele firmei … nu iti dau adresa de mail personala… adica vezi si tu ca nu fac spionaj, si vezi si tu ca te sun de pe numarul de telefon a firmei … intelegi…sau nu?

Oricum dupa cinci minute de parlamentare, fara nici o induplecare a co’vorbitorului, il intreb: da’ de unde sti tu ca vorbesti cu mine?… adica …daca io’ iti spun ca sunt icsulescu tu ma crezi si gata? … pai nu, ca punem cateva intrebari … intrebari care ne edifica …ha ha … zi o intrebare, sa vezi … iti demonstrez ca sunt persoana plecata din firma de acum 6 ani … aia care e trecuta ca si persoana de legatura …

Normal ca s’o imbufnat interlocutoru’ meu, si nu o vrut nici in ruptu’ capului sa imi trimita factura pe mail, ca nu sunt ala pe care il are el in baza de date … si la sfarsit ii spun: Esti constinet ca inchid acum telefonu’ si dau redail, vorbesc cu altcineva si ma prezint a fi icsulescu, persoana de legatura … asai? Si o sa primesc factura pe mail!

Zis si facut, inchid, resun, vorbesc cu o domnisoara, ii raspund la toate intrebarile si primesc factura pe mail … no, si acum, nu vi se par stupizi aia care fac aceste reguli … si mai mult si aia care le respecta cu asa de mare strictete …adica ma…nu cred ca sunt singuru’ care o patit asa ceva.

Nu o sa mai spun nimic, in schimb am sa va rog sa imi spuneti voi, intr-o propozitie doua, care e legatura intre vremurile pe care suntem obligati sa le traim si acest clip

Acum, nu e foarte importanta directia in care o’ evoluat, mult mai importanta, e capacitatea noastra, a celor care expiram, de a ne adapta … ca pana la urma, aceasta capacitate ne-a facut sa trecem peste mii sii mii de ani … daca totul se rezuma la forta bruta, ii clar ca eram printre dinozauri, asta daca mai eram.

No bun, si ajungand aici, vedem ca ceea mai mare capacitatea de adaptabilitate o are omu’ … ia ma, acest animal, care o reusit sa isi croiasca un aparat de mers pe drum, stand mandru cu fruntea la soare ca cine mi’s io’, ca ui la mine ca ma joc cu focu’, ca ui la mine ca pun vaca in lant, ca ui la mine ca am inventat roata, ca ui la mine cum lucra robotii pentru mine… si, in general ca ui la mine! Dupa cum bine se stie, motivul principal, pentru care omu’ o evoluat asa de mult, e … o caracteristica intalnita si pe la alte animale, dar la nici una, asa de ACUTA ca la noi … caracteristica de care vorbesc, e simpla lene … de lene am invetat tot ce s-a inventat, de lene inventam, si tot de lene o sa se mai inventeze.

Doar ca, in conditiile climatico-economice din ultima perioada (nu cred ca mai are sens sa mai aduc in discutie criza economica … aia care strabate intreg globu’), incepe sa se distinga o noua specie … din omenire. Ca sa poti supravietuii, in aceste conditii vitregi, omu’ si’a dezvoltat un nou atu’ … si anume: si’a reprimat constiinta sociala … cu alte cuvinte, am inceput sa ne doara’n … aaa… septe metrii mai departe de noi, de aproapele nostru. Cu toate acestea, intr-un final, aceasta caracteristica nu ne va aduce siguranta zilei de maine … asa ca, Romanii (in general), au mai dezvoltat inca o caracteristica, si anume, intelegera legislatiei dincolo de limitele pe care ea le exprima … adica, am ajuns la un asa nivel intelectual, incat pentru noi, legea, reprezinta un fel de “guideline” … pentru restul natiunilor, “legea’i lege, nu’i tocmeala!” …

Asa ca, e clar, in 2012, prin noiembrie, sau cand draq o sa vina sfarsitu’ lumii cu numaru stezecisicincidemii, noi vom fi pregatiti, vom stii cum sa il intampinam si sa trecem peste el, normal, urmand ca noi, sa populam acest pamant.!

No’, aia ii poza care ma reprezinta (zambetu’ pana la urechi in fata unei mese pe baza de leguma – a se intelege ca singura leguma=carne de porc!) – scuzati claritatea pozei, da ii facuta cu un telefon mobil, la un revelion pe la unguri … in fine trecem peste si ne apucam cu lauda de sine:

1. Is fain … amu’, ia’o cum vrei tu … fizic , psihic … plm stie… ia’o cum vrei!

2. Sociabil … de ma pui intr-o camera numa’ cu necunoscuti, atata vorbesc cu aia pana pleaca de rusine!

3. Nu ma supar niciodata … pe mancare.

4. Sunt un optimist inrait!

5. Imi e destul de greu sa refuz pe cineva

6. Sunt frumos, destept si cu bani … si nu in ultimul rand sunt modest!

Amu’, fetelor (indiferent cu ce putulica ati fost inzestrate de catre mama natura), va trebuii sa va dezamagesc … sunt iremedial indragostit de buburuza mea! … Asa ca am sa va rog, sa nu va pierdeti timpu’ cu mine …

Si, in spiritu’ traditional a provocarilor, o transmit mai departe catre Stefan, dar nu inainte de a va intreba:

Care sunt cele 6 calitati ale voastre?

Vreau cu aceasta ocazie, sa spulber conceptia gresita, conform careia, ardeleanul ii un om incet … este, si a fost (ardeleanu’ ca de el vorbim) prost inteles inca de la inceput, sti bancu’ ala cu ardeleanu’ si melcu: Un ardelean vede un melc intr-un tufis, pana se apleaca ardeleanu’ la el, melcu tusti, tusti! No’, morala bancului nu e ca ardeleanu’ e incet (asa ati crezut tati’ … da tati!), morala e una mult mai profuda (caracteristia esentiala la un ardelean – profunzimea, ca de ea vorbim aci’), si anume, No lasa, ca nu’i bai, o veni alt melc!

In fine, sa continuam cu ardeleanu’ etalon, ajung (vorba cantecului: obosat si plin de apa!) in Vadu’ Motilor, la o pensiune, ma pun si io’ ca tat’ omu’ la masa, buburuza isi da foc la viciu comun, si, ca orice om, care nu isi alimentase viciu de ceva vreme, am uitat sa ne uitam daca e permis sa iti consumi viciu acolo sau nu, asa ca o intrebam (da, era o reprezentanta a ardelenilor), ne raspunde pe un ton paternal, cu o tenta de sado ca sa avem umpitic de rabdare ca vorbeste la telefon … no’, in fine, ne apucam de ras… ca doar mersesem sa ne simtim bine, iesim afara, ne terminam de consumat viciu, reintram in local, apare si susnumita… cu zambetu’ pana la urechi, numa’ lapte si miere (io’ am auzit ca o femeie nu se comporta niciodata la fel, ca in functie de hormonii eliminati, isi schimba starea, numa casta, isi eibera hormoni de la minut la minut).

Trecem peste, o intrebam politicos daca putem sa comandam, si ne raspunde pe un ton mai mult decat prietenos, sa avem umptic de rabdare, ca vine mintenas, numa sa marga la bucatareasa sa ii dea comanda pe care o are … no’ ma’, doar nu te grabesti…nu?

Si tata sara, trece asa, cu zambetu’ pe buze, datorat relaxarii de care o dat dovada tanti … deci ma, Dalai Lama, cand o zas ca sa invatam de la natura, o uitat un aspect, si anume:

Invata de la ardelean’ relaxarea!

Sincer, am sa incerc sa pun in practica, experienta traita … ca pana la urma, mare dreptate are ardeleanu’: s’api ce-i ca nu fac azi? Nici maine nu o fi tirzau’!

La cei care au fost platiti pe drepturi de autor (si aici ma refer la jurnalisti – ha ha jurnalisti), li s’o pus in miscare neuronu’ ala singur de pe mintea neteda si or’ realizat ca au si ei de plata la stat niste contributii … mare tragedie, nu mai platiti numa aia 10% … era fain asai? … foarte fain! Ca doar tu ai facut scoala, si noi restu’ suntem niste dobitoci fara studii..nu? Ce medicu are scoala?… in comparatie cu tine e un aspirant la studii gimnaziale.

Pe langa asta, va plangeti, auzi tu, nu de taxele introduse, nu, ca voi sunteti contribuabili onesti, ci de perioada in care a fost facuta aceasta schimbare … in plina criza… si noi saracile de trusturi de presa… care oricum aveam probleme … Da ba, scolitilor, hai sa punem altfel problema, voi existati datorita noua, si voi sunteti un soi de bugetari, noi va citim, noi va dam bani pentru publicitate … ai prin ideea? No’, daca voi existati datorita noua, e cat se poate de normal, ca in cazul in care noi, prostimea, contribuabilii care o ducem rau, voi sa o duceti si mai rau … ii lojic? sau trebe sa fiu mai explicit … si atunci pe lojica asta, de om cu doar cinci ani de studii superioare, va intreb io’ unde pulpa calului ati fost cand acelasi guvern, pe care voi il blamati amu’, a lovit in intreprinderile mici si mijlocii? … unde? … vi s’o rupta… ca, na’ nu erati voi implicati…asai?

No’, nu prea e asa, ca daca ii scoti coastele la vaca care iti da lapte, daca ii frigi bulanele, si lasi vaca numa cu ujeru’ si curu’ (ca restul ati mancat ca niste vulturi, sau ati fost nepasatori ca un bolovan care se uita la paraul ce trece pe sub el si sapa din pamantul care il sustine) nu mai aveti ce mulge!

Dupa aia, ne mai scoateti in evidenta faptul ca nu pricepeti declaratiile ale ce trebuiesc completate si depuse, si ca daca luati amenda, dati in judecata statul, pe motiv ca sunteti prea prosti sa le completati si prin urmare sunteti fara nici o vina  … No’ o vorba batraneasca spune foarte clar, si pe intelesul celor mai netede minti, cum ca “Prostia si domnia se plateste” … si numa’ asa ca si idee, de ce credeti ca sunt contabili pe lumea asta? De ce credeti ca dau in fiecare an examen? … aaa … sunteti zgarciti? …

Si nu in ultimul rand, veniti cu o petitie (petitie, care ar fi ok ca si principiu, dar la modul in care e formulata e mai mult decat stupida … si nepotu’ meu de patru ani, reusea sa creeze una mai de doamne’ajuta!), mai publicati si petitia asta cu un link gresit (linku’ bun e asta http://www.petitiononline.com/grevfisc/petition.html)

In incheiere va doresc sa reusiti cu greva fiscala, chiar imi doresc acest lucru! Imi doresc sa reusiti sa ii faceti pe aia ce stau in fotolile guvernului sa inteleaga ca nu e normal sa depui septe miliarde de declaratii … dar, va doresc, totodata sa vi se lumineze mintea, si sa intelegeti ca nu sunteti buricul pamantului!

Oriunde ar fi avut loc memorabila intamplare, intamplare care le ete povestita nepotiilor cu atata patos de catre bunici, pot sa va spun, ca marele actor, ciocoflederu’ cu nume de fruct, Florin (senioru’, ca junioru’ pe vremea aia, era dovada dragostei fizice care a avut loc intre parinti), a fost trimis de catre partid sa presteze in aceasta zona minunata, numita Valea Ariesului.

Sala plina, se fac introducerile, se asterne linistea insala, inclusiv musca se folosea de picioare pentru a se deplase de pe un spectator pe altu’ … toti asteptau, cu respiratia tinuta, inceperea spectacolului, si in principal prestatia “solo” pe care avea sa o faca Florin … si marele actor (din toate punctele de vedere) se arata pe scena, isi aranjeaza fularul si incepe:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Liniste de morman, urmeaza o pauza … dupa care, se aude din nou vocea patrunzatoare a actorului:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Din nou, o liniste care iti zburleste parul pe mana, din nou o pauza destul de lunga, din nou se aude vocea pentranta a marelui actor:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Linstea a inceput sa se transforme intr-un mic zumzet, zumzet scos de musca nerabdatoare sa ajunga pe nasul spectatorului care statea pe scaunul cu numarul 374, dupa acest mic incident (spectatorul de pe scaunul cu numarul 373, a rapus musca cu revista somii patriei, pe care o avea in dotare) din nou se aude:

Ati fost vre’o data la Abdrud?

Linistea incepea sa fie asurzitoare, la spectatori li se dozvoltase auzul in asa hal, incat auzeau sunetele scose de campul magnetic pe care il emite pamantul, datorita acestui fapt, un spectator, mult prea sensibil la sunetele de joasa frecventa, se ridica in picioare, cu un tupeu nemaintalint, trage aer in piept, si, ca si cum ar fi ultima lui fraza spus, urla (se pare ca de emotii) din toate puteriile lui:

Lasa ca fac io’o lista cu aia care au fost si care nu au fost la Abrud, si ti’o dau dupa spectacol, tu zi mai departe poezia!

Avand in vedere situatia angajatiilor din mediul medical (din Romania, normal ca de ei vorbim), la o asistenta i s-a oferit un post, intr-o alta localitate, aflata la 250 KM de Cluj (a se intelege ca asistenta noastra, lucreaza la un spital de cardio din Cluj …. spital de stat), un post de asistenta sefa, si un salar de 1.500 Euro net pe luna…. Excelent salar… nu credeti?

Ca sa putem intelege decizia luata, va mai spun ca nu este casatorita, nu are nici o relatie stabila, parintii ei nu se afla in Cluj, ea in sine nu e Clujeanca (a ramas dupa terminarea studiilor aici), nu are nici un apartament (sta in chirie), si binenteles, un lucru extrem de important, dupa toate modificarile, impuse de proasta gestionare a banilor statului din ultimiii 20 de ani, salarul ei, a ajuns la fabuloasa suma de 680 RON net pe luna.

Bun, si acum, lunad in considerare cele expuse mai sus, sper ca intelegeti de ce am ramas eu, ca un vitel, proaspat lins de vaca, cu privirea atintita la porata aia noua de la poiata, cand am auzit ca raspunsul ei, la aceasta oportunitate a fost un NU hotarat…

Si, de aici si intrebarea din titlu:

Ce te tine intr-o localitate (nu are importanta ca vorbim de oras, comuna, sat…)

Adica, eu unul lucrez, pentru a avea ce sa cac, pentru a-mi permite sa ma cac si altundeva decat la mine in buda…

Singurele chestii care ma tin pe mine in Cluj sunt (in afara de servici): familia (sora mea, si fratii buburuzei sunt in Cluj), parintii nostrii se afla la o distanta relativ aproape de Cluj (sunt la 100 de Km), prietenii si nu in ultimul rand orasul in sine.

Doar ca, toate acestea, nu ar inclina balanta suficient de tare, incat sa raman aici, in cazul in care mi se pune pe tava, un job, platit de cel putin cinci ori mai bine … adica, sa ne intelegem… dupa cum spuneam si mai sus, lucrez pentru a avea ce sa ma cac…

Si nu ma refer exclusiv la intrebarea din articol … ci asa in general. Adica hai sa intelegem putin situatia: imbracamintea in general a luat nastere datoritafaptului ca ala mic din grota si cu mai putin par pe el, la un moment dat, pe cand statea el singur, exclus de catre cele mai musculoase semimaimute, i s-a facut frig … si normal, cu un neuron in plus fata de restul trupei, l-a facut din vorba pe sefu’ mare (a se intelege ca pe atunci, defapt nici acum nu e foarte schimbata problema, sef era ala care avea brandu’ mai mare) sa ii omoare un urs, si sa ii dea lui blana …

Astfe, el, un pricajit a naturii (din punct de vedere a fortei brute pe care o putea exercita) a devenit lider de trupa, din simplu fapt ca el inventase primu’ parpalac care ii tinea de frig, si tot el era singuru’ care nu avea o culoare albastruie in timpu’ iernii.

In aceiasi ordine de idei, urata satului, tot din motive etno-sexua-culturale (pe vremea aia, chiar si in zilele noastre pot sa spun) daca nu esti capabila sa iti gasesti un mascul, fie el cat de pricajit, esti o rusine pentru societate, si poti ajunge sa fi doar un simplu membru, de la marginea haitei, care nu face altceva decat sa curete matele animalelor moarte (stiti voi ce sa face din mat!) … doar ca, domnisoara noastra, inzestrata si ea de mama natura cu un neuron in plus, a decis sa isi faca un colier din dintii de dinozaur, si sa isi dea in obrajori cu un picur de sange de la iepurele preistoric pe care liderul maimutelor a decis sa il ucida … si uite asa, a devenit cea mai ravnita dintre femele.

Si in zilele noastre, avem cam aceleasi caracteristici (si la masculi si la femele), toti incearca sa isi ascunda defectele, prin tot felu’ de articole de vestimentatie … dar intrebarea este:

Cat de departe esti dispus/dispusa sa mergi in acest sens?

… luand in considerare vorba din popor:

Frumusetea …. costa!